Battle: Los Angeles / Invadarea lumii: Batalia Los Angeles
Corcitura de Independence Day cu Black Hawk Down, filmul regizorului sudafrican Jonathan Liebesman nu aduce nimic nou sub soarele cinematografiei si nici nu e din cale afara de aratos.
Si nu ma refer la Aaron Eckhart. Fiind o specie distructiva, omenirea pare sa fi dezvoltat de-a lungul timpului un soi de angst teribil – ca ceva/cineva mai mare si mai puternic decat ea o sa vina sa-i faca felul cam in acelasi stil in care a “rezolvat” si ea atatea alte specii. Daca nu e pedeapsa divina care ni-l ofera pe Anticrist si daca nici planeta insasi nu se revolta trimitandu-ne intr-un haos ecologic sau medical, e clar: vin extraterestrii! Si nu vin doar intr-o vizita de curtuoazie sau pentru un meci de baschet ca-n Space Jam, ci cu un obiectiv bine declarat - distrugerea noastra si colonizarea Terrei. Independence Day si remake-urile la The Day the Earth Stood Still sau War of the Worlds sunt exemple recente ale acestei teme. Asa ca Battle: Los Angeles aterizeaza pe un teren supraexploatat cinematografic, ceea ce nu e bine, dar isi joaca cartea cu o perspectiva militara - apropiindu-se mai degraba de un film de razboi cu adversar necunoscut.
N-avem de-a face cu oameni de stiinta, analize de laborator, sedinte de strategie sau teoria chibritului. Lipseste pana si arhetipalul presedinte american. Vedem doar un steag american si simbolul vulturului. In lipsa cliseelor specifice filmelor apocaliptice, abunda din belsug cele din filmele de razboi: eroul e in ultima lui zi de ”munca”, trupa de militari include un tip de culoare, un altul cu aer latino si desigur si un asiatic. Nu lipseste copilul in lacrimi care trebuie salvat sau militarul care se jertfeste pentru binele comun. E plin la tot pasul de mici discursuri patriotarde si replicile smecheresti gen I’d rather be in Afghanistan. Filozofia e simpla: tragi acum, intrebarile le punem dupa! Din punctul asta de vedere filmul functioneaza decent. Se executa foc continuu, ai parte de ceva tensiune – aici se simte experienta lui Liebesman cu genul horror (a regizat Darkness Falls, The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning si The Killing Room), lucrurile se agita prin ordine suierate printre dinti si o camera de filmat care se bataie mereu. Asa ca… daca iti suspenzi gandirea critica, poti sa digeri filmul.
La o minima analiza insa, pelicula nu are nicio sansa sa reziste. Personajele sunt trasate grosier si stereotip, explicatiile venite pe calea televizorului starnesc mai degraba amuzamentul spectatorului, bugetul pentru extraterestrii pare sa fi fost taiat drastic, lipseste grandoarea de blockbuster, iar finalul e rasuflat rau de tot. Ajungi sa te intrebi cum naiba de extraterestrii astia n-au invatat nimic de la ultimele lor invazii incoace. 2 din 5, modest in my book. Strict pentru pasionatii de shootere, militari in rezerva si fanii apocalipsei.
Si nu ma refer la Aaron Eckhart. Fiind o specie distructiva, omenirea pare sa fi dezvoltat de-a lungul timpului un soi de angst teribil – ca ceva/cineva mai mare si mai puternic decat ea o sa vina sa-i faca felul cam in acelasi stil in care a “rezolvat” si ea atatea alte specii. Daca nu e pedeapsa divina care ni-l ofera pe Anticrist si daca nici planeta insasi nu se revolta trimitandu-ne intr-un haos ecologic sau medical, e clar: vin extraterestrii! Si nu vin doar intr-o vizita de curtuoazie sau pentru un meci de baschet ca-n Space Jam, ci cu un obiectiv bine declarat - distrugerea noastra si colonizarea Terrei. Independence Day si remake-urile la The Day the Earth Stood Still sau War of the Worlds sunt exemple recente ale acestei teme. Asa ca Battle: Los Angeles aterizeaza pe un teren supraexploatat cinematografic, ceea ce nu e bine, dar isi joaca cartea cu o perspectiva militara - apropiindu-se mai degraba de un film de razboi cu adversar necunoscut.
N-avem de-a face cu oameni de stiinta, analize de laborator, sedinte de strategie sau teoria chibritului. Lipseste pana si arhetipalul presedinte american. Vedem doar un steag american si simbolul vulturului. In lipsa cliseelor specifice filmelor apocaliptice, abunda din belsug cele din filmele de razboi: eroul e in ultima lui zi de ”munca”, trupa de militari include un tip de culoare, un altul cu aer latino si desigur si un asiatic. Nu lipseste copilul in lacrimi care trebuie salvat sau militarul care se jertfeste pentru binele comun. E plin la tot pasul de mici discursuri patriotarde si replicile smecheresti gen I’d rather be in Afghanistan. Filozofia e simpla: tragi acum, intrebarile le punem dupa! Din punctul asta de vedere filmul functioneaza decent. Se executa foc continuu, ai parte de ceva tensiune – aici se simte experienta lui Liebesman cu genul horror (a regizat Darkness Falls, The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning si The Killing Room), lucrurile se agita prin ordine suierate printre dinti si o camera de filmat care se bataie mereu. Asa ca… daca iti suspenzi gandirea critica, poti sa digeri filmul.
La o minima analiza insa, pelicula nu are nicio sansa sa reziste. Personajele sunt trasate grosier si stereotip, explicatiile venite pe calea televizorului starnesc mai degraba amuzamentul spectatorului, bugetul pentru extraterestrii pare sa fi fost taiat drastic, lipseste grandoarea de blockbuster, iar finalul e rasuflat rau de tot. Ajungi sa te intrebi cum naiba de extraterestrii astia n-au invatat nimic de la ultimele lor invazii incoace. 2 din 5, modest in my book. Strict pentru pasionatii de shootere, militari in rezerva si fanii apocalipsei.
Comments