The Fighter

Nu e un film despre box. Poate doar ultimul sfert arata si se misca ca o poveste tipica despre lumea pugilistica - si acolo The Fighter e subtirel, previzibil si lipsit de farmec. Insa celelalte trei sferturi... ei bine, acolo David O. Russell exceleaza intr-o drama intensa de familie, iar Christian Bale acapareaza pur si simplu pelicula cu intensitatea si profunzimea personajului sau. Spre final e o scena cu el mergand, filmat de la spate. Mersul ala, studiat probabil ore in sir, reuseste sa spuna TOTUL despre un om care si-a luat cateva carute de pumni in cap, a trecut prin infernul drogurilor si puscariei si s-a intors pentru a-si vedea fratele incoronat cu un titlu mondial. Si e un mers filmat din spate, in care Bale nici macar nu poate folosi expresivitatea privirii sale!


In rest... numerosul clan irlandez (zici ca sunt portoricani, nu alta!) e spurcat la gura, iute la manie si cu chef sa-si spele rufele in public, asa ca lui Micky Ward ii e mai greu sa aseze la un loc in coltul sau familia, echipa tehnica, prietenii si iubita decat sa doboare adversarii in ring. Wahlberg e potrivit de bleg, Amy Adams surprinde placut - fata chiar poate sa joace!, dar nominalizarea la Oscar la categoria cel mai bun film vine mai degraba din slabiciunea americanilor pentru povesti de succes, biopice si box, si mai putin din valoarea per se a filmului. Asta nu exclude Oscarul pe care Bale il merita si il va obtine mai mult ca sigur pe 27 februarie.

Comments

m@ri@n said…
si eu sper ca Bale sa ia Oscarul, dar mi-e frica de J. Rush :)
Dan said…
@m@ri@n: nu-ti fie. N-am vazut King's Speech, dar casele de pariuri (si crede-ma cand zic ca ele isi cam stiu meseria) dau o cota de 1.15 pentru Bale si 4.80 pentru Rush. Un fel de Barcelona - Dinamo Kiev in finala UCL. ;)

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Film si fotbal