DMovieblog

In ciuda unui buget generos (30 de milioane de coco) pelicula lui Bille August nu trece de calitatea unui film tv oarecare. Si atunci cand spui o poveste despre, chiar si tangential, Nelson Mandela parca e nevoie de mai mult. Sunt putini oameni care au reusit sa schimbe cu adevarat lumea. Sunt si mai putini cei care traiesc in zilele noastre, asa ca Mandela merita cu siguranta mai mult. Totusi filmul nu se centreaza pe liderul sud-african, ci pe un gardian alb rasist interpretat de Joseph Fiennes care l-a avut sub supraveghere mai mult de 20 de ani. Pacatul major al lui Goodbye Bafana e ca vrea sa surprinda o perioada atat de lunga de timp incat ajunge (inevitabil) dezarticulat si nu capata nicaieri forta aceea emotionala pe care o astepti. Thumb down.

Stiu ca il vad mult in urma voastra, dar i-a venit randul lui Unstoppable. Cel mai recent proiect Tony Scott suna foarte familiar pentru cinefili - e un film cu Denzel Washington (actorul fetis al regizorului in ultima vreme) si avand in centru un tren. Fata de Pelham 1 2 3 unde trenul era o garnitura de metrou new-yorkeza, aici e vorba de o drezina fara mecanic cu niste vagoane dospind de material inflamabil ce ameninta sa deraieze in sanul minunatei comunitati din Pennsylvania. O idee oribil de banala, stiu! Totusi Scott face din cacat bici si livreaza cateva secvente filmate misto care te baga in stare. Din pacate tot el te scoate din stare lasand filmul sa alunece intr-un sirop tipic americanesc care mi-a amintit de greturile de la Independence Day. Not worth it.

Road movie printr-o Brazilie privita fara perdea, cu tot cu religia, saracia, analfabetismul si increderea oamenilor in oameni. Si o prietenie atipica intre o profa pensionata cu un caracter surprinzator de crud si un copil sarman... Cam asta e pelicula din 1998 al lui Walter Salles nominalizata la Oscar pentru film strain de la care aveam asteptari imense. Filmata fain si explodand emotional la final, dar din pacate nu de calibrul unui La Vita e Bella sau Nouvo Cinema Paradiso. Alegerea pustiului n-a fost cea mai inspirata, ochii lui sunt vii, dar in rest nu prea joaca, filmul are o gaura enervant de mare in plot, iar constructia personajelor (o sa intelegeti cand il vedeti) nu te lipeste de film. Ramane la categoria "de vazut".

Discursul dictatorului mustacios Chaplin.

Well, do you, punk? Scurt si la obiect de la Clint Eastwood alias Dirty Harry.

Robert Duvall in Apocalypse Now si I love the smell of Napalm in the morning.

Greed is good by Gordon Gekko Michael Douglas in Wall Street-ul original.

Ezekiel 25:17 din Pulp Fiction in interpretarea lui Samuel L. Jackson.

Kevin Spacey in recentul Casino Jack.

Din Studio 60 on Sunset Strip cand producatorul Wes Mendell (Judd Hirsh) le zice oamenilor acel lucru de neacceptat pentru orice post tv: Change the channel.

Introducerea din Trainspotting, cu choose life-urile lui Ewan McGregor as junkie Renton.

Al Pacino in Devil's Advocate cu o ultima oferta draceasca pentru Keanu Reeves.

"Fuck all" de la Edward Norton in rolul irlandezului Monty Brogan in 25th Hour.

An de an se cam intampla sa apara cate o dramedie de familie facuta cu bani putini, script bunicel si ceva nume care sa stranga nominalizari pe la Globuri si Oscaruri. Gen Sideways. Sau Juno. Sau Little Miss Sunshine. Nu stiu daca e bine sau nu, cert e ca anul asta pare sa fie anul lui Kids are All Right care a strans deja 20 de milioane din cinematografe cu o investitie de doar 4. Cum e? Pai cam asa... 2 copii vor sa-si cunoasca tatal biologic. Asta e motorul care pune in actiune pelicula scrisa si regizata de Lisa Kholodenko. Banal, nu-i asa? Doar ca personajele ies din calapodul clasic: parintii sunt un cuplu de lesbiene in pragul crizei casniciei lor, iar tatal biologic e un pierde-vara relaxat care la 19 ani a donat sperma pe 60 de dolari, iar acum o arde cu o mulatra mai tanara cu 10 ani. Cu toate astea, cum zice si titlul, copiii au iesit bine. Scriitura curge lin, dar filmul nu te surprinde nicaieri, interpretarile sunt decente, dar nu inteleg de ce ar merita nominalizari pe la...

Angus e motanul, thongs se traduce prin lenjerie intima, iar snogging cu pupaceala. Un flick cu si despre micile drame si comedii ale unei adolescente de 14 ani cu o scena criminal de amuzanta atunci cand eroina se decide sa faca un curs rapid de sarutat.

Natalie Portman a facut balet de la 4 la 13 ani. Arata sublim, joaca incredibil, a fost alegerea perfecta pentru Black Swan. Punct. De fapt doar virgula, fiindca aici poate incepe o discutie lunga despre sansele pe care le are la un Oscar. Are o nominalizare pentru rolul secundar din Closer, 29 de ani si 3 titluri comerciale pe cale de aparitie – No Strings Attached, Your Highness si Thor. Pe Kidman am vazut-o deja in Rabbit Hole si foarte probabil va prinde o nominalizare. La fel de “sigure” par sa fie variantele Halle Berry (Frankie and Alice) si Anette Benning (The Kids are Alright). Portman a prins un an foarte greu, nu cred ca va pleca acasa cu statueta. Revenind la Black Swan… pentru mine e un film cu mixed feelings. Nu ma omor dupa povestile din lumea baletului, sunt cam pretentioase. Personajul principal functioneaza insa foarte bine la nivel psihologic (perfectiunea, controlul, tulburarile somatice), alunecarea intr-o chestie cu adevarat bolnavicioasa, cu granite incerte intre...

Acroninmul lui Retired Extremly Dangerous. Daca gluma cu Bruce Willis care nu stie ca poate sa si refuze roluri e rasuflata, intrebarea corecta cand te uiti la distributia lui RED e ce cauta acolo un John Malkovich sau o Hellen Mirren. Sunt doi actori care stau departe de combinatiile nefericite. Sa nu ma intelegeti gresit, poate cel mai bun motiv sa vezi RED-ul e chiar Malkovich care joaca simpatic rolul unui agent rablagit de paranoia. In rest… filmul lui Schwentke (tipul care a facut si Flight Plan) e un soi de Expendables de salon, cu agenti secreti bonomi din CIA, MI6 si KGB care-si dau mana sa afle cine le-a pus gand rau si de ce. Plotul e Emmental si, desi la un moment dat gpm-ul (gloantele pe minut) o ia razna serios, filmul ramane din categoria Disney - no blood si strofocandu-se sa te faca sa zambesti.

# 5 Taxi 1-4 An: 1998-2007 Numele: Sami Naceri Numele de taximetrist: Daniel Morales Tipologie: soferul cu vechime Indicativ: Pus la munca de „le patron” Luc Besson vreme de 4 filme intr-un deceniu, talentatul Daniel face si desface alaturi de politia incompetenta din Marseille. Nu scapa de superioritatea franceza nici nemtii motorizati de BMW, japonezii din Yakuza sau banda criminala a lui Mos Craciun. #4 Conspiracy Theory An: 1997 Numele: Mel Gibson Numele de taximetrist: Jerry Fletcher Tipologie: paranoicul Indicativ: Controlul populatiei, servicii secrete, grupuri oculte, cipuri de identificare, cenzura, asasinate, Noua Ordine Mondiala, pana si conspiratii ale conspiratiei… Cam asta bantuie prin capul lui Jerry. Matematic, nici nu e de mirare ca nimereste si una reala. #3 Fifth Element An: 1997 Numele: Bruce Willis Numele de taximetrist: Korben Dallas Tipologie: taximetristul sf Indicativ: In viitorul imaginat de Besson taxiul e tot galben. Si incalcarea regulilor inse...

Daca mergi des cu taxiul, ai parte de tot felul de aventuri. Maniaci ai vitezei, aparate de taxat manarite, filozofii intelept - vulgare... Cea mai tare pe care am auzit-o eu zicea asa: „Futi, nu futi, vremea pulii trece”. A zis cineva ca taximetristii bucuresteni sunt usa de biserica? Hai sa vedem ce se gaseste prin lumea filmului. # 10 Taxi An: 2004 Numele: Queen Latifah Numele de taximetrist: Isabelle „Belle” Williams Tipologia: soferita smechera Indicativ: Ca sa nu fiu acuzat de nimic incep direct cu o femeie grasa de culoare care da o mana de ajutor organelor legii folosindu-si scula (adica bolidul) si indemanarea. Inainte sa trecem mai departe e de spus ca scenariul americanilor porneste de la franciza franceza. # 9 Constantine An: 2005 Numele: Shia Lebeouf Numele de taximetrist: Chas Kramer Tipologia: pasionatul de ezoterism Indicativ: Ar fi putut fi, dar n-a fost sa fie. Cam asta e pe scurt povestea personajului care il insotea in misiunile sale de exorcizare pe cel co...

Citesc o stire despre cum in SUA si Franta se incearca grabirea actiunilor antipiraterie. O varianta a stirii se gaseste aici. Nu sunt un aparator al pirateriei, desi in anumite conditii (materiale) mi se pare chiar agreabila. Dar e absurd sa crezi ca in conditiile unei lumi din ce in ce mai rapide, mai transparente si mai deschise, stopand niste torrenti ai rezolvat lucrurile... In plus cum ramane cu drepturile consumatorului onest? Daca eu merg in sala si platesc un bilet, iar filmul mi se pare o porcarie totala, cine imi da banii inapoi? Daca ne strangem si noi intr-o asociatie (cei "tepuiti" de Last Airbender de exemplu) si dam in judecata producatorul sau compania de productie? Nu vrem doar biletul inapoi, ci si o suma care sa compenseze timpul pierdut, benzina sau biletul ratb, lipsa de chef de dupa vizionare etc!!! De cate ori te fraiereste un trailer, pac, proces de inselaciune, daune morale si materiale. Eu astept in continuare sa aud de un weekend pass pentru cinema...

Daca dupa Wall Street 2 erati ofticati ca a iesit o melodrama usurica (eu asa m-am simtit), incercati filmul in care Kevin Spacey il joaca pe superlobistul Jack Abramoff. Veti fi macar partial razbunati. Habar n-aveam de scandalul provocat in State de acest domn si nici dupa film nu pot spune ca inteleg exact cum ii functionau circuitele (e un minus clar al peliculei ca nu reuseste sa mi-l contureze mai bine), dar Casino Jack e mai coios decat m-as fi asteptat. Cocktail de foame de bani dusa dincolo de paroxism si delir pseudoreligios al personajului principal. Replici acide gen "Washington is Hollywood with ugly faces" sau definitia totala a lobbyului: "we help them... and they help us. And we help you and you help us help them. And they help you. That's how it works!". Ce-l strica pe alocuri e spiritul exagerat de comic care dezamorseaza orice miza suplimentara entertainmentului... ca deh, Hollywoodul tot Hollywood ramane.

2d la a 2-a incercare in Sun Plaza. Mergeti la Tron pentru efectele speciale misto, coloana sonora semnata Daft Punk si discursul cu iz oriental al celui Batran - chestia cu inactiunea si jocul trecerii timpului. Nu va asteptati la un plot bine legat, la dialoguri destepte sau performante actoricesti cine stie ce. Disney are ceva frisoane fiindca banutii de la box office nu sunt suficienti sa acopere imensele cheltuieli de marketing, iar sequelul venit dupa 27 de ani (Tronul original dateaza din 1982) nu pare sa se indrepte spre statutul mult visat de Star Wars al generatiei facebook, ci mai degraba aluneca spre anonimatul unui raft oarecare. Meritat.

Rabbit Hole e un film sinonim cu Nicole Kidman. Vioara intai intre producatori (a mai produs si In the Cut), actrita principala si cea care a tinut mortis sa fie insotita de Aaron Eckhart in calatoria chinuitoare a unei familii middle class ramasa, in urma unui accident stupid, fara copilul de 4 ani. De fapt intreg universul uman din Rabbit Hole (mama ei, grupul de suport) e haituit de vinovatii, de pierderi si de nevoia unei explicatii. Iar plusul lui Rabbit Hole vine tocmai din locul de unde sare ea (nu va zic in ce consta ca va stric vizionarea). Greul actoricesc e dus de Nicole si e dus atat de bine incat sunt sanse serioase sa agate cu acest rol ceva premii. Deja e nominalizata la un Glob de Aur, iar Kidman n-a mai vazut o nominalizare la Oscar de la The Hours din 2002 cand a si castigat premiul. I-a cam venit vremea, asa cum probabil a simtit si ea. PS. Filmul are un poster foarte nimerit (se dau premii pentru postere?), in relatie directa cu titlul si finalul filmului.

Primul pe 2011 trebuia sa fie Tron. Dar am incurcat orele de start si ... am ajuns sa intru la film pe sistemul "ce incepe in curand?". A fost sa fie Due Date. Downey si Galifianakis, doi actori foarte ocupati zilele astea, o comit in duet intr-un road movie care aminteste destul de bine de Planes, Traines and Automobiles . Deosebirea intre cele doua e ca acolo aveai un Leslie Nielsen cu care te identificai, de care iti era mila, era baiatul de treaba care o incasa la greu... in timp ce in Due Date ambele personaje principale sunt despicable. Unul face niste crize tembele de furie si e enervant cu cat de plin de el e, celalalt e fumat cand nu e prost si e prost cand nu e fumat. Personal nu mi-a displacut niciunul si, desi Downey pare sa nu se oboseasca prea tare, am si ras pe alocuri. Da, e cu scuipat si masturbare, cu masini care se fac praf si, culmea, fara gagici! Ce mi se pare ca NU functioneaza cum trebuie la pelicula lui Tod Phillips (si el un regizor / producator foart...