Imaginarium of Doctor Parnassus #2

Asa cum am scris la vremea la care am vazut initial filmul lui Gilliam, e nevoie si de a doua vizionare. Si cand ai parte de un dvd original avand comentariile regizorului treaba devine foarte interesanta si (poate) mai usoara. Iata cam ce am aflat din gura domnului Gilliam despre conexiunile dintre film si religie si film si propria sa existenta.

Singura referire la religie apare in scena in care Divolul opreste povestea. Poveste despre care se credea ca e cea care face pamantul sa se invarta. Gilliam zice sorry crestinism, iudaism, sorry musulmani... fiecare spuneti in parte o poveste si credeti ca a voastra e adevarata, unica, e cea care conteaza. De fapt fiecare poveste are in felul ei un rost. Inafara de asta... pauza. Acel "364 till next Christmas" din supermarket nu-l asociaza cu o venire pe lume a lui Isus, ci pur si simplu ia in deradere hiperconsumismul. Nicio referire la Sheppard - pastor - ... Nimic altceva decat niste mixuri de simboluri religioase fara un sens explicit. Raman la parerea ca sunt cam multe ca sa nu insemne ceva...

Cel mai important punct de reper pentru Gilliam e opozitia intre vechi, batran, cu sens si nou, modern, colorat, dar absurd, gol. Ne impinge sa vedem marginalizatul social ca pe o sursa, ca pe un model alternativ. Nu e neaparat eco, Gilliam nu se vrea trendy, pur si simplu i se pare ca traim intr-o lume murdara in prea multe feluri. Poate de aici lumile pline de culoare, viata si nebunie de dincolo de oglinda. Din punctul asta de vedere filmul e, desi Gilliam nu o spune direct nicaieri, despre el insusi, despre un autor oarecum marginalizat care nu se intelege cu lumea moderna (studiouri, firme de asigurari, producatori, etc.), dar care poate inca sa povesteasca. Nu Povestea, fiindca nu exista Povestea, dar o poveste. Stories go on. Life doesn't.