DMovieblog

Mi-ar fi placut sa inchid anul cu Imaginariumul lui Terry Gilliam pe care il astept de atata amar de vreme... Ar fi fost cireasa de pe tortul meu, sunt singur, dar cum distribuitorii nu s-au inteles, cel mai asteptat film pentru mine in 2009 o sa ajunga pe ecranele noastre... in 2010. Las insa lamentarile pentru ca am avut cu ce sa inchid anul. Un alt titlu de categoria grea. Hiperasteptatul - Cameron l-a pritocit vreme de vreo 10 ani, megadiscutatul - jocul video a aparut inaintea filmului, ultratehnologizatul... si cel mai sigur pariu la Oscar pentru cel mai bun film la editia ce sta sa vina... doamnelor si domnilor... AVATAR. L-am vazut la Cinema Pro cu ochelari Real D (aud tot felul de lucruri despre cum se vede la Imax, la mallul X sau Y). Mie mi s-a parut ca a aratat al naibii de bine. De fapt cu asta am ramas dupa vizionare. Cu un univers de senzatii vizuale, auditive si kinestezice. Toata creatia Pandorei (de la forme de relief, la animale si tot ce inseamna Nav'i) e specta...

Am plecat cateva zile si am ramas cu 2 restante. Joong-cheon, adica The Restless. Un adventure fantasy oblic cu fir romance. Un soi de LOTR - taramuri multiple, oastea intunecata, etc. incrucisat cu Constantine - eroul care isi doreste sa moara dar e prins intre lumi... Realizare decenta - sabii zburatoare & stuff, din pacate insa una din cele mai nepotrivite coloane sonore pe care am auzit-o vreodata. Fara sa am pretentii uriase, muzica a ajuns sa strice de cateva ori imaginile. Up. Povestea (destul de) trista a unui pustan visator, ajuns adult "cumintit" si mai apoi pensionar morocanos care traieste aventura vietii atunci cand decide sa fuga cu tot cu casa lui in America de Sud. Desi a fost aclamat de toata lumea, pe mine nu m-a dat pe spate decat prima parte a povestii - acel short life story. Dincolo de asta, case zburatoare am mai vazut slava Domnului, unele glume au fost repetate parca din lipsa de inspiratie, iar partea de aventura din America de Sud... cam subtire...

Pana la My Sassy Girl nu vazusem nici o comedie romantica oblica. Am citit ca ar fi unul din cele mai reusite filme coreene ca succes la public. Citit si dat jos. Cele mai bune momente se petrec intre cei doi protagonisti - ideal pentru genul filmului. Amandoi sunt foarte expresivi. El e un tantalau visator, ea o frumusete-problema. Tot tambalaul relatiei lor are farmec. Si finalul e unul reusit, evident ca cei doi raman impreuna, desi la un moment dat nu mai stii pe unde o sa scoata scenaristul camasa. Dar nu o scoate rau deloc. Singurul minus al filmului e ca buclele uberrealiste sunt prea mari, atat de mari ca ajungi sa te cam pierzi in ele si filmul trece de 2 ore. Acum ca am vazut comedia romantica oblica, exista si popcorn oblic? Pe youtube se gasesc 2 trailere- unul autohton, in spiritul filmului si altul facut pentru piata americana, care incearca sa vanda reteta clasica. Fimul e mai aproape de primul.

In weekend trec pe la Carturesti. La intrare, frumos expuse, vad niste dvd-uri rosii. Colectia de mediu metraje reunite de Cristian Mungiu in 2 volume: Tovarasi, viata e frumoasa! si Dragoste in timpul liber. Adica Amintirile in Epoca de Aur. Tudor zicea ca a ras cu lacrimi la primul, al doilea cica se duce in alte directii. Il sun sa-l intreb daca mai scot astia ceva sau stau in 2 parti si atat. Nu raspunde. Ma hotarasc sa iau boxsetul si acasa descopar cateva foi cu alte legende urbane din vremuri de mult apuse care s-ar putea ecraniza intr-o a treia parte a Amintirilor. Pana atunci dau play la ce am. Sonor curat, culori faine, povesti cu ritm si o prima parte cu intamplari hilare. Totusi cel mai mult mi-a placut unul din volumul 2 - cu 2 escroci (el si ea) care fac rost de borcane si sticle sub tot felul de pretexte (mostrele de apa initiale sunt inlocuite de cele de aer) si care ajung, urmariti de militieni, pe un acoperis de bloc... intr-un moment parca scos din Bonnie & Clyd...

Fara sa stiu nimic altceva decat ca a luat trofeul Anonimul am mers la Cealalta Irina. O drama minora, din alea din care vezi 20 pe zi pe ecranul televizorului prin buletinele de stiri. Un agent de paza talamb descopera prea tarziu si pe bucati ca nevasta-sa plecata in Egipt se saturase de puscaria vietii ei in RO. N-am plecat din sala decat la final (eram vreo 20 de oameni cu totul), dar ma gandesc cum oare se mai intreaba unii de ce nu vin romanii in sala sa vada film romanesc. Pai la ce bun sa vina? Principalele motive pentru care iesi in oras si dai un ban tin de: binedispunere, relaxare, amuzament, poate si un pic de provocare mentala, ca sa nu mai vorbesc de povestile la care vrei sa participi cu toata fiinta ta, de surpriza, de emotie. Si ce gasesti? Banalitate, intuneric, saracie, deprimare, cateva scene morbide (apropo care e faza cu filmul romanesc si scenele cu sicrie, cimitire, inmormantari...?!?!). Se vinde afara? Tres bien, umpleti-va de premii din cap pana-n picioare, da...

Stiti care e culmea vizionarii lui Politist, adjectiv? Sa derulezi inapoi ca ai pierdut ceva. Daca n-ati vazut filmul (inca, vorba aia... e castigator de TIFF si de Un Certain Regard la Cannes), va informez cinstit ca e un film de festival si atat. Foarte lent. O bucata de realitate romaneasca trista. Cine are chef? Daca la A fost sau n-a fost am mustacit non-stop si l-am pus la categoria merita vazut, cu P, adj. treaba sta altfel. Are un final puternic, confruntarea dintre birocratul sadea cu aer militienesc ajuns dupa o cariera lunga in motzul serviciului de politie locala (Vlad Ivanov) si novicele cu procese de constiinta si nevasta profesoara de limba romana (Dragos Bucur) e amuzanta si tensionata, dar in rest Porumboiu o scalda prea mult. Inteleg ce vrea, inteleg atat de repede si atat de bine incat in primele 80 de minute ajunge sa ma plictiseasca ingrozitor.

Wow! Auzisem de Ion Barladeanu, mai exact citisem despre el, despre povestea vietii lui, despre opera lui... Pe scurt: un tip homeless, dezadaptat in comunism si capitalism deopotriva, un artist nebransat la lumea exterioara Romaniei in anii in care pop-artul facea ravagii, dar care a creat intr-un fenomen sincron colaje si desene care sunt astazi expuse peste tot in lume. Pe lung: o sa fie la HBO, in decembrie, un documentar pe care abia il astept... Un teaser mai jos.

... la propriu intr-una din scenele din primul film al celor 2 actori oblici cu cote infinite la Hollywood. Ii zice Forbidden Kingdom. E un cross intre Karate Kid, o tona de kung fu flicks si un adventure cu lumi paralele. Nu stiu daca din vina regizorului Rob Minkoff (care n-a facut decat filme de copii precum seria Stuart Little sau Haunted Mansionul de la Disney) filmul nu depaseste nicio secunda nivelul comercial adolesentin. Pe scurt e vorba despre o orfana care vorbeste despre ea la persoana a treia, un pusti picat intr-o lume fantastica, un Drunken Master modern si un calugar care se lupta cu un warlord, armatele sale si o vrajitoare a la Storm din X-Men. Adica o suma de personaje, situatii si idei luate din alte parti. Totusi, pelicula castiga la decorurile aratoase, ia puncte si cu niste coregrafii de lupta misto, iar momentele cele mai bune sunt cele in care cei doi maestrii isi disputa suprematia in fata elevului lor... comun.

Sala plina de pici cu ochelarii 3d pe nas. Zemeckis post Polar Express, cu Jim Carey in varianta animata multipla. Insa Jim Carey. Il recunosti in ochii si miscarile lui Scrooge. Neasteptat de intunecata, ecranizarea 3d dupa Dickens devine pe alocuri creepy. Picii nu par deranjati. Probabil Bakuganii si BenTenii iti calesc sistemul, asa ca niste cai negrii cu ochii rosii sau un deget inspre tine al Doamnei in negru nu provoaca reactii. Nici macar sicriul aruncat in lava nu impresioneaza. Experienta e ok, dar Polar Express-ul ramane mult peste.