Cainele, fata, orbul si pianul

Pana la minutul 16 Danny the Dog nu spune nimic. La propriu. E un personaj mut, crescut in mizerie si pus sa se bata. Care mai tarziu gaseste linistea in sanul unei familii formate dintr-un orb si o dominsorica pasionati de piane. Dincolo de nota lui neverosimila, povestea e trasa de par bine de tot, acceptandu-i tenta comerciala inerenta venita din semnatura de producator a lui Besson (care e departe aici de reusita unui Leon de exemplu), pelicula cu Jet Li cu zgarda e comestibila pentru o seara oarecare: cateva scene de bataie si cateva momente de corazon asezate intr-o reteta clasica si condimentate cu un aer britanic adus de Bob Hoskins. Nici mai mult, nici mai putin.