Los Abrazos Rotos
Sala Studio la al doilea spectacol al zilei (de la 12.30) e pe jumate plina. Sunt destui care au venit de unii singuri la cinema - numar vreo 12 persoane in situatia asta. Publicul e foarte diferit de cel de la mall. Majoritatea sunt trecuti de 30 de ani si sunt multi pensionari. Cu 5 lei vezi un film spaniol. In mall trebuie sa dai de 4 ori mai mult si sa alegi de cele mai multe ori intre un action fara creier, o comedie romantica vomitiva si un horror care te face razi.
Ultimul Almodovar poate fi laudat doar de cineva care nu stie filmele celuilalt Almodovar. Fiindca exista un Almodovar percutant, cu povesti puternice, surprinzatoare, care stia sa te starneasca si te rascoleasca. Carne Tremula din 1997 e peste Abrazos Rotos cu 3 clase. Adevarul e ca treaba se stricase de la Volver, care ramane insa filmul lui Penelope Cruz si luat asa merita efortul si face cinste autorului. Dar acum, la Abrazos Rotos, Penelope nu mai poate fi si nici nu mai e suficienta. Povestea din Abrazos Rotos e modesta, aproape cuminte, total previzibila, cu niste momente in care ajunge sa para trasa de par. Nu spun ca e de neurmarit, doar ca e dezamgitore pentru una spusa de Almodovar. Singurele lucruri care iti raman in cap la cateva ore dupa vizionare sunt imaginea senzationala a celor doua maini ale orbului care pipaie frenetic ecranul si replica regizorului - un film trebuie dus pana la capat... chiar si pe intuneric. Frumos... dar prea putin.
Ultimul Almodovar poate fi laudat doar de cineva care nu stie filmele celuilalt Almodovar. Fiindca exista un Almodovar percutant, cu povesti puternice, surprinzatoare, care stia sa te starneasca si te rascoleasca. Carne Tremula din 1997 e peste Abrazos Rotos cu 3 clase. Adevarul e ca treaba se stricase de la Volver, care ramane insa filmul lui Penelope Cruz si luat asa merita efortul si face cinste autorului. Dar acum, la Abrazos Rotos, Penelope nu mai poate fi si nici nu mai e suficienta. Povestea din Abrazos Rotos e modesta, aproape cuminte, total previzibila, cu niste momente in care ajunge sa para trasa de par. Nu spun ca e de neurmarit, doar ca e dezamgitore pentru una spusa de Almodovar. Singurele lucruri care iti raman in cap la cateva ore dupa vizionare sunt imaginea senzationala a celor doua maini ale orbului care pipaie frenetic ecranul si replica regizorului - un film trebuie dus pana la capat... chiar si pe intuneric. Frumos... dar prea putin.
Comments