Funny Games
Recent castigatorul unui Palm d'Or pentru White Ribbon, M. Haneke a intrat in forta in lumea cinematografiei in 1997 cu Funny Games. O pelicula greu digerabila a carei definitie trebuie sa includa cuvinte ca violenta gratuita, alienare, tortura psihologica, sadism si paranoia.
Un film de autor care privit astazi in varianta sa originala - Haneke l-a refacut in 2007 in varianta United States - produce efecte bizare. Ramane socant, plin de tensiune, lent - ca un cadavru care se taraste spre privitor, lucru la care contribuie si lipsa oricarei coloane sonore, cu un mesaj explicat / comprimat in cateva replici - eroul e in fictiune, noi suntem in realitate si in realitate nu te salveaza nimeni sau - in secventa cu telecomanda - mai vreti? e suficient? Totusi, dincolo de puterea pe care inca o are, filmul a pierdut ceva. Ceea ce se petrece in casa de vacanta a unei familii banale e tragic si dureros, dar parca nu mai e suficient pentru ochiul bolnav al privitorului din zilele noastre. Au trecut vreo 15 ani si, in tot timpul asta, violenta a castigat teren.
Un film de autor care privit astazi in varianta sa originala - Haneke l-a refacut in 2007 in varianta United States - produce efecte bizare. Ramane socant, plin de tensiune, lent - ca un cadavru care se taraste spre privitor, lucru la care contribuie si lipsa oricarei coloane sonore, cu un mesaj explicat / comprimat in cateva replici - eroul e in fictiune, noi suntem in realitate si in realitate nu te salveaza nimeni sau - in secventa cu telecomanda - mai vreti? e suficient? Totusi, dincolo de puterea pe care inca o are, filmul a pierdut ceva. Ceea ce se petrece in casa de vacanta a unei familii banale e tragic si dureros, dar parca nu mai e suficient pentru ochiul bolnav al privitorului din zilele noastre. Au trecut vreo 15 ani si, in tot timpul asta, violenta a castigat teren.
4 din 5, excelent.
Comments