DMovieblog

Serial etichetat drept productie originala Netflix despre Pablo Escobar din care am vazut primele 2 episoade (din 10). Si? Subtirel. Prea multi iepuri dupa care alearga - Pablo himself, agentul DEA si familia, ceilalti traficanti -  si nimic prins cu radacina, nimic dupa care sa zici ca serialul asta trebuie vazut. Nici cat de repede trece peste evenimente, nici cat de multe spune din off nu-l ajuta. Ok, subiectul e megaofertant, dar cu siguranta Narcos nu va ramane in istorie drept Acel Story despre Pablo Escobar . No go for me. 52/104 pe 2015 , am ajuns la jumatatea drumului.

Un Wong Kar Wai de demult - 1990.  Poveste setata in anii '60, cu mix-ul identitar si incurcaturile amoroase specifice regizorului scenarist. Interpretari la superlativ si cateva filmari pe care le vom regasi mai tarziu in alte film semnate WKW. Cateva vorbe de duh - una am scris-o aici  mai demult. 51/104 din 2015 .

La jumatatea anului box office-ul german e mai gras cu 21% fata de anul trecut aceeasi perioada. Pe langa Fast & Furious 7 sau 50 Shades of Grey care au rupt norma si la Bucuresti si la Berlin, nemtii s-au bulucit la un titlu local - Head Full of Honey - o comedie care a batut tot ce era de batut in materie de incasari pana acum. Vestea proasta e ca filmul vine pe filiera lui Til Schweiger , iar dupa teapa memorabila cu Kokowaah , un alt film cu aceleasi ADN patern si acelasi succes in patria wurstilor, nu ma grabesc nicaieri - in materie de comercial nemtii au gusturi cel putin precare. Witnesses sau in originalul Les temoins . Am vazut pe Netflix primele 2 episoade. Un noir politist in vena celor consacrate de nordici, cu actiunea setata intr-un orasel din Normandia - de aici sunetul de pescarusi, imagine stancilor prabusindu-se in mare si vremea mohorata - cu 2 copoi, un el si o ea, cu multe secrete de lamurit si un caz cat de cat incurcat. Verdict: prea putin ca sa-si meri...

Fratii Martin si John Michael McDonagh sunt niste tipi pe cinste. Nu-i cunosc personal, dar filmele lor In Bruges , Seven Psychopaths si The Guard   mi-au placut la vremea lor. Sa faca Calvary exceptie? Nici vorba. John Michael e mai cerebral si mai putin agitat decat fratele Martin , asa ca Calvary se aseaza pe alte carari decat filmele eunmerate mai sus. Dar personajul parintelui James (interpretat de acelasi minunat Brendan Gleeson ) are ironii ascutite ca ale unei lame promovate la teleshopping, iar Irlanda cu frumusetea ei naturala salbatica e pusa fata in fata cu o colectie de personaje strambe, hidoase si caricaturale dincolo de orice salvare - pamanteasca sau cereasca. Rezultatul final te duce intr-un punct imposibil de cartografiat in termeni de genre - o intrepatrundere de   drama cu nuantari filosofice si comedie neagra .  4 din 5, excelent in my book. Nu pentru oricine. 49/104 pe 2015.

Imi tot vine in cap sa-l compar pe Obvious Child cu Trainwreck -ul vazut recent. E drept ca e o diferenta fundamentala intre ele - bugetul. Obvious Child e un film independent, facut in saracie (fara vreo urma peiorativa), cu actori no name, distribuit prin festivaluri si pe VOD-uri. La polul opus Trainwreck e impins de un major, isi numara incasarile cu multe 0-uri din cinema, isi permite in castul secundar cel mai mare baschetbalist al zilelor noastre si impinge in fata un nume din ce in ce mai popular in comedia mainstream din State. Cum sa le asemeni? Pai amandoua sunt in esenta comedii romantice. Obvious Child isi permite un pic mai mult dramatism - deh, masele vor doar scalambaielile -  dar in esenta ambele filme sunt ca structura: Girl meets Boy, Girl looses Boy, Girl gets back with Boy. Ambele filme au in centru un personaj principal feminin de pe Coasta de Est care incalca multe din normele sociale obosite. In Obvious Child Donna face stand up comedy (ceea ce A...

De Derek Cianfrance am vazut The Place Beyond the Pines .  Dupa mine mult prea ridicat in slavi de critica de film americana care, ce-i drept, nu are prea multi eroi zilele astea. Asa ca mult timp am lasat deoparte Blue Valentine, un  film anterior lui PBtP gandindu-ma ca sufera de aceeasi problema - o umflare nefondata de orgoliu american. Dar a venit si vremea lui.   Si Blue Valentine livreaza peste PBtP .  E drept ca de la un punct incolo simt ca Cianfrance pierde un pic haturile, dar postcronica unei iubiri esuate pe fundal american capata prin mana sa de scenarist si regizor o textura adevarata, profunda. Iar Ryan Gosling si Michelle Williams , mai ales Michelle Williams... wooow! 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. Film cu risc de boceala. 47/104 pe 2015 .

I like how you can compliment and insult somebody at the same time. In equal measure. (Ea catre El in Blue Valentine) You can't not love and hate the same person. Usually within the space of 5 minutes in my experience. (El catre Ea in Le Week-end)

Am citit zilele trecute despre magariile lui Harvey Weinstein vizavi de The Young and Prodigious T.S. Spivet , cel mai recent film al lui Jean-Pierre Jeunet. Pe care regizorul a refuzat sa-l taie si pe care distribuitorul a refuzat sa-l lanseze in State luni si luni de zile, iar acum cand l-a lansat a facut-o intr-o liniste totala. Si mi-am dat seama ca il aveam de ceva vreme pe lista - pe T.S. Spivet   zic - si ca mai am o gramada de liste cu filme pe care tot zic ca o sa le vad. Si ca sunt si in urma rau cu cele 104 filme pe care am zis ca le vad in 2015. Asa ca in urmatoarele 7 zile o sa vad si o sa scriu despre urmatoarele 7 filme - Girlhood , Take Shelter , Calvary , The Wind Rises , Obvious Child , T.S. Spivet si Blue Valentine .