Previzibil pana la ultima virgula a scenariului, dar palatabil pentru Duvall si gustul dulce-amarui al dramediei hollywoodiene care ajunge atat de rar pe marele nostru ecran. Nu sunt convins ca Robert Downey jr . mai poate juca si altceva decat un logoreeic infatuat si gagicar. A facut-o in pielea playboy-ul afacerist cu aere ingineresti Tony Stark/Iron Man si in cea a detectivului Sherlock Holmes . Si cam atat in ultimii 4-5 ani inafara acestui The Judge unde este un avocat... ostentativ logoreeic, infatuat in nota obisnuita si cumva ex-gagicar. Robert Duvall in schimb face un rol mult mai nuantat si mai profund si de fapt el e personajul, sa-i zicem secundar, de care te lipesti ca spectator. Judecatorul batran, tocmai ramas vaduv, care nu vrea, sub nicio forma, sa-si vada stirbita imaginea. Vrea sa fie judecat drept, fara chitibuselile geniale ale fiului, fara lacrimogenie in randul localnicilor, fara vreo clipire simpatizanta a sistemului. The Judge sta mult si b...