DMovieblog

Pawnshop ghost and garbage - asa suna autodefinitia personajelor principale din The Man from Nowhere , un action vindicativ cu accente de tear jerker in matca unor titluri precum Leon sau Man on Fire , doar facut cu ingrediente sud coreene.   Deci nu din cale afara de original si cu un plot supraincarcat. Pe langa spionul care a pierdut tot ce ii era mai drag si fetita care nu-si gaseste locul alaturi de o mama narcomana si curva, am mai numarat: nu una, ci doua tabere de mafioti care se lupta pentru suprematie locala, duzini de politisti natarai, un detectiv destept. Vorbim nu doar de trafic cu droguri, dar si de trafic cu copii si de trafic de organe. Basca o baba odioasa si un mos intelept.  Cu amalgamul asta de personaje si incrucisarea atator fire narative The Man form Nowhere reuseste totusi un rezultat comestibil. Conteaza abilitatea de a jongla cu tonurile, dramaticul e contrapunctat de un umor specific coreenilor, coregrafiile de lupta sunt brici, violent...

Thriller alunecand spre horror made in Coreea de Sud sub semnatura lui Kim Je-woon - A Tale of Two Sisters , The Good, the Bad, the Weird sau mai recentul Last Stand de pe teren american. Minim pe partea filozofica, maxim pe violenta fizica.   O poveste despre razbunare cu doua personaje extreme - un criminal in serie violator si canibal si un agent secret a carui logodnica a cazut prada celui dintai - transformata abil de scenarist intr-un joc de-a soarecele si pisica in care nu mai conteaza regulile sau vietile celor din jur. Filmat misto si cu o aplecare catre experimentarea vizuala a durerii fizice dusa pana la limita suportabilitatii.   Nu e Oldboy , dar daca va place cararea thriller-ului coreean opriti-va si la I Saw the Devil . 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book.

Ayn Rand , nascuta Alisa Zinovyevna Rosenbaum in 1905 la Sankt Petersburg, si-a vazut tatal deposedat de farmacia pe care o detinea de catre revolutionarii bolsevici. Cum ambii ei parinti erau educati si culti socul rosu trebuie sa fi fost sever. Astea sunt cele 2 elemente din istoria personala care, adaugate la emigrarea in State - taramul unde Constitutia declara dreptul individului la "pursuit of happiness", au determinat-o pe Rand sa-si dedice existenta scrierii unor romane distopice prin care a cautat sa-si avertizeze semenii asupra pericolului denaturarii fundamentului filozofic american.  N-o sa intru in detalii si nici nu o sa-mi dau cu parerea in privinta obiectivismului lui Rand, respins brutal la vremea lui, dar care se simte mult mai bine azi si din care se adapa o aripa a conservatorilor de peste ocean. Nascut in comunism si crescut in Romania post89 am considerat ca am o viziune de dreapta pana cand o testare serioasa (un test cu vreo 100 de itemi) a dat ...

Weeknd-ul asta prelungit l-am dedicat unor docu si il inchei cu Blackfish de la CNN Films nominalizat la BAFTA pentru cel mai bun documentar 2014.  Asa cum se vede si din poster vorbim de o balena ucigasa - Tilikum, Tily pentru prieteni - capturata la finalul anilor '70 prin metode barbare, detinuta de atunci de SeaWorld si pusa sa faca bani pentru corporatie in 2 feluri - show-uri acvatice si mascul bun de imperechere. Intre timp Tilikum a facut 3 victime, 2 in randul trainerilor si o a treia despre care nu se stie exact ce si cum. Are 7 metri si cantareste 5 tone si jumatate si are 11 mostenitori worldwide.  Forta infailibila a docu-lui vine din expunerea fara perdea a felului in care sunt tratate orcile si din sumarizarea - cu footage real acolo unde exista - a atacurilor pe care acestea le-au avut asupra oamenilor. Daca in salbaticie balenele ucigase inoata 100 de mile pe zi si isi traieste zecile de ani alaturi de familia extinsa, oamenii inteleg sa le traumatiz...

Un docu fara cine stie ce pretentii, buget mic, filmari din mana, storyline liniar etc. despre un tip la 30 de ani care se apuca sa-si construiasca a "tiny house" (pentru informatii suplimentare google "tiny house" si veti vedea lucruri cool).   Smecheria e ca tipul e american - locul unde cu cat ai casa mai mare cu cat inseamna ca o duci mai bine si unde dimensiunile incep de la XXL - de la hamburgeri si pana la case. America si tiny houses - asta ar fi fost un frame mai interesant, dar cu exceptia catorva marturii ale altor detinatori de tiny houses si a unor opinii pe colt de masa, TINY ramane nu doar micut, ci si subtirel.  2 din 5, modest. Tema e cool, dar cam atat.

Canadianca Sarah Polley e unul din numele incluse pe listele NYT si Criticwire de regizori promitatori sub 40 de ani. Stories We Tell e un film documentar foarte bine legat care te scufunda in universul personal, familial si transgenerational al regizoarei si care se intoarce in moduri de la banal la surprinzator la titlu pe care il propune.  Sarah Polley  isi ia drept punct de pornire propria familie si felurile diferite in care aceasta s-a raportat la mama ei. De aici se nasc insa legaturile relevante si descoperirile surprinzatoare si se nasc cateva momente puternice, as zice emotionante, desi emotia e tinuta bine in frau de ratiune... La un moment dat unul din fratii ei o intreaba ce vrea cu acest documentar si regizoarea insasi nu pare sa stie unde va ajunge cu el. Poate aici m-a dus de nas Sarah Polley... Sau poate structura de poveste spusa din mai multe unghiuri peste care vine si cu imagini de (falsa) arhiva personala m-a dus de nas. Cert e ca la final S...

M-am dus la Guardians of the Galaxy fara mari sperante. Stiam buzz-ul si hype-ul, nu vazusem niciun trailer (in buna mea traditie) si fiind vorba de un Marvel... ce sa speri, nu? Ei bine,  GotG  e de departe cel mai reusit film Marvel de pana acum - cel mai indraznet, cel mai elaborat, cel mai amuzant si singurul de pana acum ale carui defecte, inerente incep sa cred genului - desi Nolan e dovada ca se poate si pe alta carare, vin mascate cat de cat. Cel mai indraznet pentru ca niciunul din cei 5 eroi nu s-a aratat anterior. Marvel i-a construit pe Iron Man si pe Thor si abia apoi a venit cu Avengers. GotG e din punctul asta de vedere o mutare curajoasa din start. In plus, tocmai pentru ca e o introducere, GotG  presupune mult spatiu acordat de scenaristi pentru a construi personajele si a le pune in relatii. Imersiunea e reusita.  Cel mai elaborat pentru ca actiunea se intinde de-a lungul si de-a latul galaxiei, e plin de pe...

Un could have been despre iertare ingropat de un scenariu lenes - sa tragi cu urechea la o spovedanie e subtire rau - de o imagine prea frumusica si un montaj prea cuminte (avand in vedere ca vorbim de povestea unei poloneze venite pe pamantul fagaduintei la inceputul anilor '20) si de o performanta actoriceasca retrasa inclusiv in climax-ul final a lui Marion Cottilard - altfel o femeie divina si o actrita de prima mana - vezi La vie en rose sau Rust and Bone .   Singurul plus e Joaquin Phoenix - e al doilea film al sau lansat in 2013 alaturi de Her si, daca il pun la socoteala si pe The Master din 2012, vorbim de 3 filme - in care e total diferit si deopotriva de impresionant. 2 din 5, modest dupa gustul meu.

De cativa ani tot aud de bine de Inbetweeners . Tocmai ce-am terminat de vazut primul sezon. British sadea asa ca putine episoade - 6 mai exact, scriitura misto, un cast manusa si lista de calitati ar putea continua mult si bine cu regie, montaj, blah-blah. Totusi adolescenta tarzie e asa ingusta si penibila - totul se invarte in jurul a she's so fit , finger her , you're so bent incat n-am nicio tragere de ata sa vad si sezoanele urmatoare. Sunt in cu totul alt life time zone. Next, please!