DMovieblog

Filmari fancy, hippioti de generatie veche ajunsi multimilionari din branduri de haine de munte, hippioti de generatie noua care isi traiesc viata intre valuri si varfuri de munte si un mesaj eco despre un parc national de dimensiuni impresionante in Patagonia. Cam asta e esenta lui 180 de grade South. Indiferent ce-ar spune rautaciosii (ca e usor sa vorbesti cand ai bani, ca ar trebui sa ii lasi si pe altii sa se dezvolte, ca documentarul e prea lucrat si miroase a facatura), senzatia de dor de duca e inegalabila, iar Keith, tipul cool cu barba care nu spune nimic, e bestial.

Dintr-un domeniu incitant si un triunghi pasional a rezultat un film prea incarcat de istorie supraevaluat de critici. Mai multe am scris aici.

Ultimul episod din documentarul marca BBC. si concluzia inevitabila: suntem specia care a deturnat planeta pentru propriile sale interese. In Dubai porumbeii sunt "vanati" cu ajutorul unor vulturi dresati. Nimic nu poate sa strice privelistea unui apartament de cateva milioane de dolari. In Fez porumbeii sunt ingrijiti pentru ca excrementele lor sunt materia ideala pentru a inmuia pielea care vanduta mai tarziu asigura un trai pentru localnici. Proiectul Masdar - un oras al viitorului in viziunea arhitectului Norman Foster.

Nascut dintr-o radacina scarface-ist cinematografica, King of New York, vazut dupa 20 de ani de la aparitia sa, reuseste cu greu sa stea in picioare. Si asta doar gratie interpretarii de gheata a lui Christopher Walken si a surprizei unui ansamblu de actori care aveau sa devina in timp nume de prima mana in cinematografie: Caruso, Snipes, Fishburne sau Buscemi. Poveste nu prea avem - parca si coloana sonora e mai atent lucrata decat scenariul, personajele sunt doar schitate - uneori nici macar atat, in schimb ploua cu rafale de impuscaturi pe fundalul unui oras intunecos si decazut in viziunea regizorului Abel Ferrara.

Jackson, Mississippi, anii '60, varianta feminina cu Emma Stone stralucind. Mai multe am scris aici.

Kusturica la intersectia cu visul american. Suprarealist, bizar, nebun. Despre cat pierdem cand ne maturizam. Distributie cu care la poker bagi "all in" fara sa-ti tremure mana. Depp cu o voce care te invaluie total. Coloana sonora bestiala.

Mai mult Stiller decat Murphy, transparent si previzibil, dar cu o portie decenta de umor. Restul aici.

sau Mijn Opa de Bankrover pentru ca vorbim de un titlu olandez din 2011. O comedie de familie despre un bunic ramas vaduv pe care una din fetele sale il interneaza la azil, acolo unde produce un mic haos, si care decide sa-si foloseasca economiile - pe care trebuie sa le ia cu forta de la banca - ca sa-si ajute o nepoata cu origini surinameze sa se reconecteze cu originile sale. L-am vazut in ultima zi de KINOdiseea, un festival de film pentru copii aflat la editia cu numarul 3. La NCRR e cam frig in sala, nu e o noutate, dar copiii si profesorii lor au rezistat bine pana spre final cand agitatia a pus un pic stapanire pe sala. Filmul n-a fost rau. Zic asta pentru ca la jumatate de ora dupa vizionare, la trecerea de pietoni de la Victoriei, am avut timp sa observ un copil de vreo 7 ani cu un dinozaur de plastic in mana. Urla furibund "uaaaaa!" si lovea puternic cu jucaria lui una identitica a fratelui sau mai mic. Poate cu o expunere suficienta la filme ca My Grandpa, the Ban...

Ridicat cam tare in slavi de critica de film. Am scris despre el aici.