DMovieblog

Am scris despre Hall Pass aici.

Au fost altele mult mai reusite.

Desertul gazduieste 300 de milioane de oameni.

Am scris despre POTC 4 aici.

70% din suprafata planetei e acoperita de apa.

Am scris despre Ursul aici.

Nu mai e mult si in cinematografe o sa intre al patrulea film din seria Piratilor din Caraibe. Fara Gore Verbinski la timona. Cu Rob Marshall in locul sau. Fara Bloom si Keira, dar cu Penelope. O sa se simta? Vedem. Povestea, promisa de la finalul lui @World's End, e legata de izvorul tineretii fara batranete, amplasat strategic tot in zona caraibiana, dar din trailer stim deja ca o sa avem parte si de o bucatica de actiune londoneza. Jack Sparrow pare in forma obisnuita, amuzant, atent cu romul si domnitele, coloana sonora e semnata de acelasi Hans Zimmer. Weekend-ul asta am revazut primele trei filme ca sa intru in stare. Ramane sa-mi iau cat mai curand doza de aventura cu cel de-al patrulea si sa vad cu ochii mei cat de naval/terestru si light/dark e On Stranger Tides.

Am scris despre Thor aici.

Nu am vrut sa vad Morning Glory. M-a "obligat" cineva. Si stiam de ce nu vreau sa-l vad. Credeam ca e film foarte prost. Ceea ce s-a si dovedit. Daca vreti sa vedeti ce inseamna lumea televiziunii, incercati mai bine serialul Studio 60 sau comedia necunoscuta TV Set cu David Duchovny si Sig Weaver. Daca vreti o comedie romantica, dati-va un pic de timp ca va trece. Glumesc, oricum nu va pierdeti timpul cu Morning Glory. Partea romantica e bagata fortat acolo, nu ocupa mult timp si e de o banalitate usturatoare. Rachel McAdams, protagonista peliculei, nerealist de tanara producatoare a unei emisiuni matinale, e enervanta cu stilul ei isteric, iar povestea ei sablon nu-ti trezeste vreun sentiment. Singurul actor la care am mustacit simpatic e Harrison Ford, crainicul cu multe premii la activ, morocanos la inceput si transformat pana la final , asa cum s-ar astepta pana si un copil de clasa a 3-a, intr-un adevarat pater familias.

Fara cuvinte. Il vad in curand.

Pe 5 mai se da startul la Bucuresti la filmele europene. Programul complet aici. Din ce ruleaza am vazut deja Celda 211. Despre care am scris aici.

Soderbergh ia mutra cea mai populara de pe tricourile, canile si posterele adolescentine si se pune pe construit o biografie cinematografica. Demersul asta e al naibii de dificil, dar in acelasi timp al naibii de atragator la prima strigare. Rezultatul e o pelicula in 2 parti, din care doar prima parte trece de 2 ore de vizionare. Aceasta rememoreaza rasturnarea lui Batista in Cuba si discursul de la Natiunile Unite din 1964 al lui Ernesto Guevara, medicul astmatic argentinian devenit revolutionar. Che nu e un film de box office, iti trebuie ceva rabdare sa-l duci, iar una din putinele recompense e oferita de performanta extraordinara a lui Benicio del Toro in rolul principal. La totale insa pelicula vine mult sub asteptari. De ce? Pentru ca e mai mult manual de razboi de guerilla intretaiat de cum sa faci declaratii politice si mai putin spre deloc portret. Vad si partea a 2-a si revin.