DMovieblog

Fix langa cinematograful Studio...

Studio, duminica, 17:30. 40 de spectatori printre care si criticul Andrei Gorzo (si eu care credeam ca astia le vad intotdeauna moca!) asteapta sa vada sequelul peliculei cult a anilor '80 regizata de Oliver Stone. Nu am ridicat niciodata la rang de vedeta primul Wall Street, dar ala si revazut acum o juma de an a fost un film decent. Plecand de aici si cu promisiunea ca Wall Street 2 o sa vina cu o poveste pe fundalul crizei in care inca ne aflam, am crezut (in prostia mea) ca o sa fie un film tare. Surprize, surprize. Primul semn a venit odata cu traducerea jenanta a titlului in romana. Acel "money never sleeps" atat de... wall street (apropo, a fost o poanta ok pe start - singurul lucru green in care crede wall streetul e dolarul!) a ajuns sa fie tradus ca dintr-un manual de economie de clasa a 9-a cu "banii sunt facuti sa circule"... In fine, incepe filmul. Iese Gekko din parnaie (funny, dar stim deja fazele din trailer), urmeaza 15 minute pe partea economic...

Spotul cool de buna vestire a festivalului.

Ecranizarea primului volum din trilogia Millenium scrisa de domnu' Stieg Larsson si vanduta in milioane de exemplare inclusiv pe la plaiuri mioritice. Bla-blaaa... Evident ca nu am citit cartea, avea mai multe pagini decat puteam sa indur pentru promisiunea unei fictiuni lejere. Filmul s-a tradus in 2 ore si jumatate de pelicula, lucru de asteptat... Un soi de Agatha Christie in excursie in Suedia plus o poveste transgenerationala care o ia razna la un moment dat in directia unor dereglari sexuale (filmul e interzis sub 18 ani din acest motiv)... Plotul: un ziarist iesit din comun de corect face echipa cu o hackeritza un pic tulburata/turbata si rezolva un cold case cu vechimea unui whisky bun. El se ocupa cu partea de PR si observatii, ea e cu muschii si tehnologia. Suedeza nu e cea mai melodioasa limba, actorii sunt cam uratei, dar peste toate astea filmul reuseste sa te prinda - mare lucru, sa te tina si sa nu dezamageasca cu finalul. Eu tot as mai fi taiat 20 de minute la monta...

Televiziunea inseamna mediocritate. E dictatura unei majoritati si despre majoritati... numai de bine. Cifra mare, cifra mica cum spune DD. E un adevar mai degraba trist, asa ca o comedie despre lumea televiziunii... e o chestie dificila. E din start nisata - ati vazut filme despre destinul ridicarii unui bloc? sau despre angoasele traite de un farmacist? Pe urma exista un serial - Studio 60 ii zice - care ridica foarte mult stacheta pe zona asta si face orice incercare, inclusiv cele anterioare, sa para sortita esecului. Asa ca filmul lui Jake Kasdan (regizor si scenarist, ca sa nu iasa cu scandal pe platourile de filmare!) e un asa si asa care o sa ii lase satisfacuti doar pe cei care stiu cum e treaba cu focusuri si perception analyzer, cu drafturi, sloturi si market shareuri... Restul puteti sa dati linistiti skip.

Filmul, nu serialul. Usor de etichetat drept un low key Lost in Translation. Actorul cunoscut de pe carcase de dvd de la standul cu reduceri si cu o fobie de angajamente profesionale (Morgan Freeman) face cunostiinta cu o casierita divortabila (daca ar avea bani) care viseaza la un job de secretara (Paz Vega). O tusa de umor, un mini-road movie, un moment musical si cateva de filosofie existentialista intr-un mediu metraj lung (vorbim de 75 de minute de film!?!) in care actorii si onestitatea cu care joaca ridica produsul de la nivelul "cui ii pasa?" la si-a meritat timpul.

Francezii au invatat retetele filmului comercial. Trag in locatii faine, taie repede, isi aleg actori frumosi si/sau cu nume. In plus si-au pastrat o eleganta specifica si au grija la scenariu. Asa se face ca un romcom frantuzesc cum e Heartbreaker ajunge peste mai tot ce a produs Hollywoodul de ani buni incoace. Propulsat de un duo misto - Vanessa Paradis & Romain Duris - filmul spune povestea unui seducator de profesie care se indragosteste de una din tintele sale in Monte Carlo. Ritm ok, cateva momente de umor-surpriza generat mai ales de personajele secundare si un histoire d'amour numai bun de prima intalnire... Voila L'arnacoeur.

Prima casa zburatoare in... Zathura: A Space Adventure Din 2005 Un Jumanji trimis de scenaristi in spatiu: 3 copii care utilizand proprietatile magice ale unui board game antic, Zathura, traiesc aventuri cu cosmonauti, alieni si nave spatiale... A doua casa zburatoare... Up Din 2009 Povestea prieteniei neasteptate dintre un mosneag ochelarist si un cercetas junior care fug peste mari si tari cu ajutorul unei case trase de cateva mii de baloane colorate... A treia casa zburatoare... Howl's Moving Castle Din 2004 Basm animat semnat de Miyazaki in care o tanara transformata prin blestem in batrana cauta scaparea in castelul umblator al unui vrajitor...

17 septembrie 2010. 9 locatii, 30 de productii autohtone. Sper sa fie vreme ok ca sa vad Nunta in Basarabia (Nap Helmis) in open air la Piata George Enescu. Cateva detalii la: http://www.tiff.ro/stire/bucurestiul-se-pregateste-de-noaptea-alba-a-filmului-romanesc/107 .

1. Teoria din spatele lui Lie to Me e mult mai solida. Mambo-jambo-ul mentalistului + micile lui momente de hipnoza ajung sa se uzeze prea repede. Lie to me are in spate studiile lui Paul Ekman la care se adauga sculele si tehnologia de ultima ora. 2. Primul sezon din Lie to Me (ca atat am vazut) functioneaza dupa regula "2 cazuri rezolvate in fiecare episod" spre deosebire de unul singur in Mentalist. Asta face lucrurile mai interesante si mai dinamice. Nu mai zic ca in Mentalist e mereu vorba de o crima, in timp ce in Lie to Me ai de la copii disparuti la judecatori propusi la Curtea Suprema. 3. Muzica. Nu toate, dar multe din episoadele din Lie to Me au o coloana sonora cool, Sting, Cohen, Black Keys, Oasis...

Daca mergeti la Studio in weekend dimineata - de la 10 sau de la 12 - nu va asezati in imediata apropiere a intrarii. Mai bine ocoliti intreaga sala prin spatele randurilor si gasiti-va loc cat mai departe de intrare. De doua saptamani ma tot nimeresc la film in acelasi timp cu un freak care vine impreuna cu nevasta-sa. Femeia stie damblaua nebunului si se aseaza la cel putin 5 scaune distanta, in schimb alti telespectatori de buna credinta habar n-au. Si vai de experienta lor! Diliul incepe cu comentariile - le face in gura mare - de la prima reclama. Si se opreste abia spre finalul filmului. Ultima oara i se pusese pata ca "n-aduc astia, domne', filme de Oscar". Cu toate astea radea cu clabuci la fund la o porcariutza ca Marmaduke. Noroc cu o doamna care l-a luat din scurt: "Taci din gura ca am venit sa vad filmul, nu sa te ascult pe dumneata". Am mai scris pe blogul asta, dar e momentul sa ma repet, Studio=Bastia-ul cinematogafului de la noi. Acum legat de Ma...

In lungul drum de la idee la film, ceea ce avea sa devina Knight and Day a suferit transformari enorme - si-a schimbat titlul de vreo 4 ori, a trecut prin vreo 7 maini de scenaristi devenind dintr-un action thriller pe bune un adventure spy romance. Si distributia s-a sucit de la Gene Hackman la Adam Sandler via Chris Tucker si Eva Mendes. After all the said & done star power-ul holywoodian a fost asigurat de Tom Cruise - un individ care nu imbatraneste - si de Cameron Diaz - ratusca cea urata pentru care am o slabiciune. Asa ca m-am dus sa vad ce le-a iesit: o parodie la filmele cu superagenti, inventii care pot salva lumea si mafioti bad ass. Un fel de Shoot'em Up fara staif, dar care se agita suficient prin lume - treaba incepe la Boston, se continua la Salzburg si se incheie la Sevilla - ca sa faca minutele de pelicula digerabile intr-o dupa-amiaza de sfarsit de vara.