DMovieblog

Death Defying Acts 2007 The trick: Harry Houdini (Guy Pearce) se infrunta pana la indragostire cu un medium femeie (Catherine Zeta Jones) Merite: niciunul deosebit The Great Buck Howard 2008 The trick: Un magician (John Malkovich) ajuns sa faca showuri locale isi ia drept ajutor un tanar (Colin Hanks) care nu-si gaseste drumul in viata. Impreuna sunt la un pas de un come back pe cinste. Me rite: interpretarea lui Malkovich, o poveste de care te atasezi The Illusionist 2006 The trick: Un magician (Edward Norton) da reprezentatia finala atunci cand se hotaraste sa sacrifice totul pentru femeia iubita (Jessica Biel) promisa mostenitorului tronului Austro-Ungariei. Merite: toata partea cu copilaria, cinematografia The Prestige 2006 The trick: 2 magicieni (Hugh Jackman si Christian Bale) trec dincolo de orice rivalitate profesionala si ajung obsedati unul de munca celuilalt, ajungand sa sacrifice totul pentru a dovedi ca sunt cei mai buni. Merite: excelent cu totul, final surpriza

Cred ca erau doar 2 filme (La Vita e Bella si Nuovo Cinema Paradiso) pana la My Life Without Me la care ma busea plansul la final. Realizarea Isabelei Coixet e pe cat de simpla pe atat de dureroasa. Un optimist vesel probabil ca nu va accepta sa o urmareasca pana la final. Un realist intr-o dispozitie oarecare se va deprima. Iar un depresiv isi va taia venele. Fiecare cuvant din marturisirea personajului principal care afla ca sufera de o boala incurabila te linisteste intr-un mod paradoxal, iar intregul ei plan in sistem "bucket list" nu lasa loc pentru revolta sau intrebari. Lista interminabila de premii in festivaluri. Meritate.

De cateva saptamani Bucurestiul e impanzit de afise cu 1989-2009 DEGEABA. E usor sa zici de rau, simplu sa dai in cap, sa ataci, sa critici. De la sforaitor la ironic e mai la indemana sa te uiti de sus, sa te lamentezi, sa respingi, sa te victimizezi. Alternativa e un exercitiu de imaginatie: ce-ar fi fost daca n-ar fi fost... In primul rand n-as fi facut facultatea pe care am facut-o. Psihologia pe vremea aia era desfiintata. La fel ca multe altele. Cu atat mai putin as fi putut sa fac un master intr-o zona de cunoastere considerata apanajul burghezo-capitalistilor. Nu cred ca as fi avut internet. Adica pauza la muzica, filme, informatii si distractie. Habar n-am daca Ceausescu ar fi permis vreodata, asemenea guvernului chinez, intr-o forma sau alta, accesul la internet. De blog nici nu imi pun problema. Cu siguranta ca in librarii nu l-as fi gasit nici spumosul Beigbeder (desi pe alocuri infiereaza capitalismul), nici pe visatorul Cortazar (exista riscul serios al evadarii prin vis)...

Westernul spaghetti adaptat la zona oblica arata al naibii de bine. Scenele de actiune sunt fara cusur, coregrafiile si cascadoriile la fel, coloana sonora aduce un plus, iar Ji-woon Kim (Bittersweet Simphony) mixeaza aventura cu comedia pornind de la o premiza foarte simpla: se da o harta a unei comori pe care o vrea toata lumea. Si dai si alearga, si dai si lupta, si dai si alearga. Pe lista placerilor mele vinovate oricand.

Eroul norvegian saboteur al nazistilor ocupanti si-a tras o pelicula despre care conationalii sustin ca e unul din cele mai bune filme ale lor. Apreciat la el acasa, recomandat cu caldura inafara, Max Manus a ajuns pe lista larga a filmelor straine din care se vor alege acele cateva titluri care vor concura la Oscar. Dincolo de faptul ca pe lista sunt nenumarate filme care trateaza tema ocupatiei naziste...no comment (altul e olandezul Oorlogswinter despre care am scris deja), Max Manus nici nu e vreo mare scofala. E usor dezlanat, prea putin tensiona(n)t si luat cu totul nu e cu nimic mai presus decat multe alte titluri din categoria sa. Asa ca 0 sanse la Oscar si nicidecum pe aproape de regalul oferit de Zwartboek.

Cei mai numerosi dintre oblici au facut din Warlords un epic story grandios despre fratia de sange a trei luptatori pe un fundal istoric cu iz nationalist. Deh, in curand cea mai mare putere a lumii, China simte nevoia sa-si autodefineasca identitatea si prin cinematografie. Dincolo de prezenta lui Jet Li, de o munca de productie din cele mai serioase, de o cinematografie misto si de cateva momente reusite, filmul nu ajunge sa treaca din categoria "pentru iubitorii de gen" in categoria must see-urilor. Unul din motive e si ca incearca sa acopere o distanta in timp mult prea mare pentru un film de 2 ore.

Un ecran de 432 metri patrati (cam de 4 ori mai mare decat ce ofera celelalte cinematografe). Un proiector de o tona (cat o masina din clasa mini). In complexul comercial Cotroceni Palace, de la finalul lunii noiembrie. Desi in privinta pretului unui bilet nu s-au avansat cifre, vorbim probabil de 60-70ron. http://www.descopera.ro/dnews/4907989-cel-mai-mare-proiector-din-lume-imax-a-sosit-in-romania

Editia 3 Kinofest are loc de joi (wierd day!!!) pana sambata (22-24 octombrie, a.c). Un pass de o zi (proiectiile incep la ora 17 si se termina dupa miezul noptii) face 20 ron. Daca ti-l iei in avans ai un discount. Festivalul se tine la Light Cinema in Sos. Progresului. Programul complet si restul detaliilor se gasesc pe http://kinofest.com/ . Pentru cei care habar n-au cu ce s-a mancat kinofestul pana acum, aici ma autoinclud, sambata de la 18:30 e o ora de best kinofest animation 2008 iar de la 22:40 o selectie best of kinofest 2007-2009.

Pentru ca o sa crezi, pana la final o sa ajungi sa crezi. Pentru atmosfera de poveste si pentru tonele de jucarii fermecate. Pentru Natalie Portman, e absolut speciala. Pentru cele doua nume pe care le au personajele - unul in lumea reala, altul in lumea magica. De exemplu Henry Weston care e The Mutant. Pentru ca il vezi cum trece de la "I Never Stop Working"-ul unui contabil ca alti mii de contabili la jesterul de la curtea unui rege-copil caruia ii lipsesc prietenii. Pentru una din cele mai reusite metafore despre ceea ce credem ca este viata, ce ar putea insemna moartea si ce mai urmeaza dupa. Pentru accentul goofy al lui Magorium. Pentru Natalie Portman, e perfect distribuita aici. Pentru cadrul ala exterior cu Mr. Magorium's Wonder Emporium prins intre 2 caldiri mari de birouri cu sticla si beton, dar lipsite de orice culoare si viata.

Cica Proposal a fost comedia romantica a verii. Greu de zis mai intai daca a fost comedie... Inafara inceputului copy-paste dupa Diavolul se imbraca de la Prada, pelicula care-i aduce impreuna pe Ryan Reynolds (banuiesc ca privirea lui un pic shashie e pe gustul publicului feminin) si Sandra Bullock (de pus oricand in top 5 actrite insipide) o freaca intr-o zona batatorita de mii de ori de filmele romance/family. Sunt sanse mari sa te plictisesti. Si cateva sa adormi. Totusi exista o idee supercomica in film. Aia ca o canadianca urmeaza sa fie deportata din State in 48 de ore fiindca actele de la Biroul de Imigrare nu sunt in regula. Ea fiind o mare executiva intr-o editura de prestigiu... Din pacate e ideea de baza a scenaristilor de la The Proposal. Cred ca erau fumati.

...sunt o dezamagire totala. Desi pleca de la o idee care ar fi putut functiona, pelicula se duce in balarii. O lalaie de la inceput, o arde nepermis de romantic spre final pentru cat de vulgar e pe parcurs - la numaratoare cica ies 229 de f.u.c.k-uri, iar partea de mijloc - cea in care eroii fac un job made p*rno... nici macar aia nu te cocoseaza de ras. Seth Rogen, pentru care a fost special scris Zack, e ok. La fel si Elizabeth Banks. Intre cei 2 exista chimie, dar diferenta de varsta e vizibila de la o posta. Ea e cu vreo 10 ani mai mare decat el. Asa ca ideea ca cei doi ar fi fost colegi de clasa pe care se bazeaza plotul are credibilitate zero. Daca nu l-ati vazut deja, nu va obositi. Nu merita.

Singuratatea e lenta si trista, iar atunci cand o asezi in fata unei oglinzi devine sfasietoare. Fratii Contreras (Ernesto - regizorul si Carlos - scenaristul) lucreaza rabdator si meticulos in Parpados Azules pentru ca sa aduca in fata telespectatorului o poveste bizara, despre doi oameni care nu au nimic in comun, dar care nu mai vor sa fie singuri. O gramada de interioare austere, un Mexic fad si ploios, un univers depopulat si un premiu constand intr-o excursie de vis despre care se zice ca ii va aduce Marinei Farfan... fericirea.

Nu va lasati pacaliti de trailerul lui Brothers Bloom. Nu e un film comercial, dar e un film bun. E scris & regizat de Rian Johnson, omul care a facut si Brick. Zice-se ca lui Tom Cruise i-a placut foarte mult scenariul la BB, atat de mult incat Johnson i-a multumit public pentru sfaturile pe care i le-a dat, desi Tom nu apare nicaieri pe afisul filmului. O sa recunoasteti cateva din locatiile de filmare - somptuoasa locuinta din New Jersey a Penelopei este Pelesul, una din discutii pare sa aibe loc pe o banca din Herastrau, iar exteriorul farsei finale e Cazinoul din Constanta. Dincolo de plaiurile mioritice o parte importanta din actiune are loc la Praga, in Cehia, unde fratii Bloom alaturi de Bang Bang si Penelope reusesc sa dinamiteze un turn al Hradului. Povestea se invarte repede, personajele sunt speciale, la un moment dat nu mai stii cine pe cine pacaleste, distributia e omogena si performeaza fara cusur (tripleta Weisz, Ruffalo, Brody), de peste tot razbate un aer de je n...

De pe 9 pana pe 15 octombrie la Studio vor fi proiectate cateva filme spaniole sau sud-americane noi - din 2006 incoace. Cateva au legate de ele premii prin festivaluri internationale, altele au strans Goya-uri la mama lor. Din ce m-am uitat eu pe lista pe care o gasiti la linkul de mai jos, realizatorii nu se dezic si merg foarte mult pe drama. Singurul ales, dupa un criteriu tembel - imi place afisul, e Parpados azules. Un titlu mexican. http://www.feeder.ro/2009/10/05/zilele-filmului-hispanic-cinema-studio/

Ceea ce inseamna ca eu am avut o zi proasta. Inceputa cu RV . Nici ca se putea un rol mai putin potrivit pentru Robin Williams. E un tip versatil si deosebit, dar pur si simplu de nedistribuit intr-un rol cuminte de pater familias. Lent, plictisitor, fara nicio surpriza, dupa reteta unui road movie pe care se aplica elementul familiei ajunsa in pragul dezbinarii, dar pe care o calatorie prin America cea frumos fotoshopata o va reuni la final. Sooo boring. Apoi a urmat Fun With Dick and Jane . Habar n-am cum era varianta originala. Cea din 2005, (re)scrisa de Judd Apatow - un nume inflationist (pentru ca scrie si produce in draci) pe piata din L.A pornea cu 2 nume mari pe afis. Jim Carrey care incearca sa stea departe de obisnuitele lui mascareli, omul incearca, dar pur si simplu nu poate (intr-un fel e si bine ca nu poate, nu stiu ce mai ramanea din film fara momentele lui) si Tea Leoni, care in mod obisnuit mi se pare speciala, dar aici cade intr-o banalitate absoluta. Jumatate drame...

2 illegal aliens in Los Angeles. The Immigrants sau L.A Dolce Vita in subtitlu. Ungurul smecher si rusul capos plus fiica lui aterizeaza intr-un oras nebun, intr-un apartment building nebun si incearca sa-si gaseasca de munca si sa-si faca iubite. Animatie simpla, din zona lui Beavis si Buthead, cu umor nascut din toate stereotipurile culturale si etnice - sala a ras cu burta in sus, cam prea educativ (=insuficient de porcos) si nelegat ca story, dar all in all digerabil.

Rusii si-au actualizat unul din basmele lor (nu cred ca in varianta originala soldatul Fedot isi racorea privirea intre sanii generosi ai porumbitei devenita femeie) si l-au animat. A iesit un 2d foarte agitat, foarte colorat, pe alocuri amuzant si foarte previzibil (deh, basmul ramane basm). Dupa agitatia de la deschidere cu o sala Patria plina pana la refuz, acum au fost cel mult 30 de spectatori, dintre care vreo 20 erau elevi veniti cu clasa. Mai jos e trailerul de la mama lor, parca n-avea farmec daca era dublat sau subtitrat.

Precedat de o campanie smechera de marketing, District 9 si-a transat publicul in fani declarati si carcotasi rautaciosi. Adevarul e pe undeva la mijloc. Inceputul e foarte bun, stilul de documentar lasa sa se inteleaga anumite lucruri pe care mintea spectatorului incepe sa le puna cap la cap. Ceea ce nu e rau deloc. E in zona unui sf care iti starneste curiozitatea. De la jumatate incolo, D9 intra pe o structura narativa obisnuita si treaba se strica incet, dar sigur, pana la momentul la care vireaza intr-un action fara prea mult creier. Cred ca e pacatul lui Peter Jackson obisnuit cu cifrele mari si locurile fruntase la box office. Altfel, mesajul filmului e transmis clar. Segregare, alteritate, dreptul la viata. De ieri, de azi... de maine.

Inceputa de vreo 3 ori cu stangul (intarziere de 20 de minute, discursuri lungit-timide si, cel mai grav, cu rola nr.3 a filmului de deschidere in loc de rola 1, motiv pentru care am mai luat o pauza de 30 de minute...), pelicula Mary and Max a meritat toate eforturile si ar fi meritat inca pe atat. O poveste sensibila, spusa cu foarte mult umor si o grija deosebita pentru detalii - vorbim de animatie facuta din plastelina. Despre normalitatea care de fapt nu exista, prietenia care de fapt conteaza si viata care pur si simplu se traieste. Il mai prindeti tot la Patria luni de la 20:30.