Posts

Showing posts from 2008

Identity / Identitate

Image
L-am ratat de nenumarate ori. Tot ce aveam in cap era o stare creepy si o imagine cu Cusack intr-o ploaie torentiala. Surprize, surprize, filmul intrece asteptarile.



Te invarte repede si bine intr-un carusel de personaje pe are le toaca rand pe rand si iti strecoare lent informatii ca sa te prinzi cum sta de fapt treaba. La prima vizionare n-am prins vreo gaura de plot. Cusack, Liotta, Busey si febletea mea Amanda Peet - in rolul unei usuratice. What more can one wish for?

3 si jumatate din 5, foarte bun.

Quantum of Solace / 007: Partea lui de consolare

Image
Si a mea de dezamagire pentru ca al doilea film Bond cu piticul musculos cu buze tuguiate in rolul lui dublu zero-sapte e mai degraba un let downer.


Nu sunt fan, dar in Casino Royale m-am agatat de Le Chiffre care mi-a placut  - era de acolo, interesant si bine jucat. In Quantum of Solace... ma agat de domnita Olga ca de altcineva/altceva nu prea am cum... Toata hiperkinezia - o idee ingrozitoare - din secventele de actiune nu te lasa sa te bucuri deloc de scenele insele... Plotul e schweitzer elvetian cu certificat de originalitate. Conteaza doar ca Bond sa se cafteasca in apa, aer, foc & (banalul) pamant cu o caracatita internationala cu un chip de o banalitate trista.



Nu pot decat sa ma alatur corului de fluieraturi venite din doua directii: publicul neavizat unde ma includ cu gratie si fanii Bond care nu s-au aratat nici ei incantati. 2 din 5, modest.

Udrea la Turism

Image
Daca Mihaela Radulescu poate sa te faca sa te lasi de fumat, de ce n-ar putea Elena Udrea sa te faca sa vizitezi plaiurile mioritice? Asta pare singura logica valabila in numirea blondei care corespondeaza cu presedintele Norvegiei, croseteaza in timp ce da cu mopul si rupe tichete in parcare, fiind un model pentru tinerii nostri care aspira la succesuri in politichie. Sigur e nevoie de un mesaj cel putin la fel de reusit si de o imagine favorabila - in privinta asta, doamna ministru, va puteti lasa linistita pe mana meseriasilor in Photoshop. Mai jos pitchul meu.

Colectie de statusuri (3)

Some guys get money and brains. I’m stuck with good looks and this huge… * A gentleman will walk but never run * Mare-i gradina consultantilor * Caut un drum intre naivitatea de-a iubi toul si nenorocirea de a nu iubi nimic * You must be joking * People are crazy and times are strage, i used to care but things have changed * Soarele si tenisu’ intareste penisu’ * Neata, fara buna * Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei * Santa called me a hoe! Three times! * Doar pentru ca esti paranoic nu inseamna ca nu te urmaresc. * Il dolce far niente...* Handle every situation like a dog. If you can’t eat it or screw it… piss on it and walk away. * Just because no one understands you doesn’t mean you’re an artist * Zambetul este o linie curba care indreapta toate lucrurile * Azi vine moshuuuuu.

Traitor / Tradator

Image
Espionage thriller decent cu Don Cheadle in dublu rol: terorist intr-o mare retea si agent sub acoperire de care nu stie decat un mahar american care e ucis pe la jumatatea peliculei.


Complicatii si filiere bine gandite, nu si neasteptate, scene de actiune ok, o incercare de discurs despre valorile religiei, indiferent care, dar si un final semirasuflat - genul de smiley face de la care unii parca pur si simplu nu se pot abtine.



3 din 5, bun.

67% vs. Disidentul sau Ei cu Ei Inainte de Toate

Dupa ce s-au scuipat si s-au dracuit cat se poate, stanga si dreapta (sunt 2 cuvinte dintr-un dictionar oarecare, nu le bagati in seama) incep sa se frece una pe alta spre salvarea tarii de criza. La o masa mai mica deontologii si tonomatele isi potolesc harjonelile la semnele discrete ale celor mai mari. Nu-i frumos, acum o sa ne avem ca fratii. Macar 1 an. Frati am fost, frati suntem si frati vom fi. O recunostea fals-patetic chiar primul marinar... Adriane, cum au romanii de ales intre 2 comunisti... Ironia sortii face ca procentul FSN-ului din duminica orbului din 1990 sa fie acelasi cu cel la care ajung PSD+PC alaturi de PDL. Sunt aceeasi. Suntem aceeasi. S-au despartit doar ca sa se reintalneasca (mi-ar fi placut sa scriu dupa 20 de ani) dupa 19 ani. Intre timp Ticu s-a dus, iar singurul motiv de umflare a venei tamplei prezidentiale a fost un refuz. Vasile Paraschiv, un disident anticomunist autentic, ajuns la 80 de ani, l-a flituit pe Traian Basescu ca reprezentant al statului…

Simon

Image
Suntem toti datori cu o moarte. Cum traim - asta e partea de care ne putem ocupa...


Si Simon se ocupa foarte bine: vinde si fumeaza iarba, e relaxat, plin de umor, incorect politic, dar destupat la minte, face sex cat de mult poate, iar dincolo de Amsterdam-ul natal are o a doua patrie intr-o Thailanda exotica si in acelasi timp rustica. Celalalt personaj cheie e Camiel - un gay prin ochii caruia il cunoastem pe Simon la finalul anilor '80 si care il regaseste pe Simon, peste ani, atunci cand acesta a aflat deja ca sufera de o boala incurabila. Ultimele 20 de minute ataca tema eutanasiei.



100% olandez tematic, jucat natural, surprinzator de amuzant si totusi greu de dus spre final. 3 si jumatate din 5, foarte bun.

Studio 60

Sezonul 1 si singurul. Aclamat, din pacate nu si suficient de popular la el acasa pentru a continua, Studio 60 pune sub lupa lumea televiziunii si tot ce se intampla in jurul unui late night comedy show saptamanal. Live from the Sunset Strip in Hollywood..., cu personaje misto, issue-uri sociale si politice, replici marca Sorkin  - amuzante, taioase, cu talc -  ritm si o Amanda Peet pe care s-o iei acasa. Pilot fantastic. Secventa mea preferata: finalul cu  You have to give her style points... You have to wonder... What? What if she's for real? si din off Under Pressure.



Film la minut

Image
Exista un site amuzant, ii zice movie-a-minute. Ideea a fost ca sunt multe filme pe lume si ele trebuie rezumate. Scurt si funny. Esantion reprezentativ format dintr-un blockbuster action, un action devenit cult, un sirop si un old gold.

Die Hard (1988)
Alan Rickman
Har har har.

Bruce Willis
Grunt sigh moan grunt holler yell sigh wince groan cringe grunt.

A chair BLOWS UP. Then the elevator BLOWS UP. Then a room BLOWS UP. Then the building BLOWS UP. Then the entire universe BLOWS UP. But the badguy STILL ISN'T DEAD YET. Then the badguy dies.

THE END


Desperado(1995)

Antonio Banderas
They killed my woman and jacked up my hand. I will kill them for that.

He meets Salma Hayek, and she is HOT. He kills people, and it is COOL.

Antonio Banderas
No more killing. Unless there is a sequel.

THE END


The Story of Us (1999)

Michelle Pfeiffer
I hate you!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Bruce Willis
I hate you!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Michelle Pfeiffer
I hate you!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Bruce Willis
I …

Mamma Mia

Image
Mamma Mia e un fel de Mamaia. Stiti, tantica aia simpatica in varsta sau festivalul ala muzical uitat de n-spe ani incoace.


Are ceva din amandoua - e filmul unei generatii care a fredonat ABBA, care spunea dot dot dot in loc de sex si care si-a urmat visele asa cum a stiut si a crezut mai bine. Si are multa muzica... de la reusita plina de fantezie si umor a lui Chiquitita pe buda la un Pierce Brosnan care pur si simplu se screme sa cante. Partea buna e ca filmul are viata si culoare (albastrul marii e facut pe calculator, dar ce mai conteaza), Meryl Streep face toti banii again, iar coregrafiile muzicale au un umor foarte reusit. Partea proasta e ca pelicula are parti unde se ia prea mult in serios si incearca sa transmita un mesaj de parca cineva si-ar dori asa ceva. We live for entertainment. Varianta alternativa de abordare: filmul poate fi luat drept karaoke practice.



Marie Antoinette

Image
Laudat pentru tot ce tine de production design (costume, hair & make up, locatii, etc.) filmul Sofiei Coppola m-a adormit la minutul 14.


Pana acolo am avut parte de o adolescenta de Austria (Kirsten Dunst) care renunta inclusiv la cainele ei pentru a-si lua in primire rolul de sotie a lui Ludovic al 16-lea, regele Frantei. Totul sforaitor de lent. Am dormit bien cam 1 ora si jumatate si cand m-am trezit am vazut, cred, undeva la ultimele 10 minute. Cu o lume aristocratica care nu parea sa o aibe la inima (cica era mana larga la cheltuieli) si cu niste gloate revolutionare care salta familia regala (care nu a dorit sa fuga) relativ politicos.



Eagle Eye / Ochi de vultur

Image
Un Big Brother gone wrong nu e nou, dar nu e nici suparator. Singura chestie ca in lumea post 9/11 sa izbesti publicul in cap asa direct cu mesajul... e usor lipsit de curtoazie. Un pic de subtilitate nu ar fi stricat. In plus blah-blah-urile lui patriotarde ma lasa rece. A doua buba a lui Eagle Eye vine pe poveste. S-ar putea scrie un volum baban plin cu intrebari care incep cu "de ce..." care se refera la aberatiile nascocite de scenaristi.



2 jumate din 5, acceptabil si o concluzie personala: prefer un Enemy of the State oricand.

Colectie de statusuri (2)

Se spune ca 90% dintre oameni nu vor sa auda despre problemele tale...iar ceilalti 10% se bucura ca le ai. * What do you say to a black guy in uniform? I’d like a Big Mac, fries and Coke. * No legacy is so rich as honesty – William Shakespeare * Chefless * What do you say to a Blackman in a 3-piece suit? Will the defendant please rise. * Si prosti si obraznici si spammeri * Out of order * Zboiiing * Just another fucking day * ...zise Bamse si mai lua o gura de miere * Nem todom! * Alcoolatie, levitatie...simtire...doboratie, levitatie, tranzitie, bocangeala... * A friend with weed is a friend indeed * Go walk the bear! * Pierdut cercel mov. Zona Aviatorilor. Ofer recompense * Come on, dear, let-s not turn this rape into a murder * Mama tampitzilor e mereu gravida * I’m as confused as a baby in a topless bar * Everytime you open your mouth some idiot starts talking * First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win. Gandhi * I’ll try to nicer if you try …

Post-electoral

Image
Foto: Cristi Ionita

Tropic Thunder, satira lui Stiller

Multe din pacatele comice ale lui Ben Stiller (Night at the Museum, Envy, Zoolander, etc) s-au spalat cu Tropic Thunder. Umorul low - dar bun si ala, se combina cu ironia desteapta si cu trimiterile la zi, actorii se joaca bestial - mai ales Downey si Cruise, iar incorectitudinea politica e la putere. Viva Tropic Thunder!

Filmul incepe direct cu niste fake trailers caterincoase si se termina cu end credits pe un dans al lui Tom Cruise.







Cel mai profitabil film: Deep Throat

Image
Pentru toate fanele infocate ale Titanicului am o veste proasta. Desi e filmul cu cel mai mare box office ever (multe l-au vazut pe repeat in cinema), nu e si cel mai profitabil din istorie. Recordul pare sa-l detina Deep Throat din 1972. Un pornache facut cu 25 de mii de dolari de pe urma caruia au fost scoase 600 de milioane de dolari (unde au ajuns banii... e alta discutie). In documentarul Inside Deep Throat un agent FBI povesteste cum banii nici macar nu mai erau numarati (nu era nici timp, nici loc pentru asa ceva) ci pur si simplu cantariti. Secretul succesului lui Deep Throat nu trebuie cautat in calitatile filmului in sine. Nu a fost facut cu actori profesionisti, s-a turnat in 6 zile si da, e un film porno. Nici macar ideea cu clitorisul in gat si solutia satisfacerii Lindei Lovelace pe cale orala, nici macar secventa de maxim interes in care cadrele de sex sunt intretaiate cu cadrele navetei spatiale la decolare... Deep Throat a facut banii astia fiindca a atacat subiectul …

Volumul 541

Pe 12 noiembrie 2012 inevitabilul s-a produs. Avertismentele care circulasera inca din 2011 s-au adeverit: internetul s-a oprit. Zvonurile initiale vorbeau despre un atac cyber-terorist din mai multe directii care a incetinit si blocat serverele de pe tot globul. Pana la urma s-a dovedit ca pur si simplu spatiul virtual fusese epuizat.

**
Decanul Universitatii Yale, poreclit Sforaila pentru ca reusea sa-si adoarma ca nimeni altcineva studentii la cursurile de literatura comparata si istorie literara universala, a vazut in aceasta ocazie punctul de pornire pentru proiectul la care doar visase vreme de jumatate de secol: Colectia Literara Mondiala. Cele 500 de volume selectate au inceput sa fie tiparite si vandute in librariile din intreaga lume. Circula zvonuri ca succesul ei ar fi fost mai mult decat modest, desi acum Sforaila se lauda si cu succesul comercial initial care l-a incurajat mai departe.

***
Lumea se obisnuise atat de mult sa se expime online incat nimeni nu se putea opri. Tot…

Death Race / Cursa mortala

Image
In mod obisnuit un film de succes e declinat si in zona de gaming. Cu Death Race ai tot timpul senzatia ca e invers: un joc video adus pe pelicula.


Introducerea e prea grabita, stii totul despre Jensen Ames, nu mai are rost sa pierdem vremea... Plotul respecta cu religiozitate toate cliseele posibile legate de inchisori - de la cafteala intre detinuti la the evil director  - aici une femme cu ratinguri si cash pe cortex. Plus evident ca apar si niste gagici bune  - where the hell from? it's marketing, man. Replici scrise pe genunchi, iar finalul fara nici cea mai mica surpriza... Neconvingator de sus pana jos.



1jumate/5, slab.

Dramedie in suburbie: Barrio

Image
Vara intr-un barrio, Madrid. 3 pustani freaca menta in lipsa de altceva. Se iau la misto unul pe altul - daca esti ambidextru inseamna ca faci laba de doua ori mai des? Viseaza la blow job-uri oferite la mica publicitate si incearca sa faca un ban - livreaza pizza, trimit capace la concursuri sperand sa castige o vacanta all inclusive... Comedia. Familiile lor sunt insa scoase de prin manualele de psihoterapie de la capitolul exemple concrete. Dependenta de droguri, pensionare pe caz de boala, senilitate, inceput de prostitutie, abuz... Drama. Niste premii Goya in tolba. Fresh, dar foarte lent.

Din binecuvantarile anilor '80: serialul The A-Team

Am copilarit cu MacGyver pe casete video si cu The A-Team la Tele 7abc. In ordinea ierarhiei: colonelul John Smith - strategul Hannibal, capitanul H.M (Houling Mad) Murdock - tipul cu probleme aparente la mansarda, sergentul Bosco Baracus aka B.A - un munte de om cu fobie de zboruri de orice fel si locotenentul Templeton Peck zis Faceman pentru succesul la demoiselle. Inamicii obisnuiti sunt MP-istii grei de cap si, de la episod la episod, tot felul de bad people. Hiperprevizibil, neverosimil, absurd eroic, dar antimilitar, cat se poate de amuzant pentru vremea lui. 98 de episoade incantatoare.



Amores perros / Iubiri si caini

Daca as fi vazut filmul lui Inarritu acum 5-6 ani m-ar fi dat pe spate total. E violent cam cat trei buletine de stiri de la ora 5 cu titluri gen: tanarul a tocmit pe niste unii sa-i cafteasca fratele ca sa poata pleca linistit cu sotia acestuia, lupte ilegale de caini, vedeta tv ramasa fara picior dupa o tentativa de sinucidere esuata, asasinat cu autor necunoscut), vine cu o increngatura de 3 povesti pe nivele sociale diferite (clasa muncitoare, rich and famous, homeless) intr-o lume exotica (Mexicul), filmata mai mult din mana. Mesaj e cam trist. Love's a bitch. Totusi aseara mi s-a parut ca lui Amores Perros ii lipseste ceva. Nu stiu ce sa zic ce.

Nunta muta

Image
Satul romanesc idilic in cinemascop. Dragoste prin lanuri de grau sau prin hambare, birt cu tuica de prune si barbati sanatosi si hatri care se sfadesc si se impaca, nunti (mute sau nu) si inmormantari, traditii, superstitii si niste mici comunisti autohtoni cu iz comic. Pe lumea asta calca apasat un tanc sovietic, colectivizarea si, in timp, industrializarea. Prezentul e parca si mai crunt - ruina de azi e condusa de criptocomunisti.  



Horatiu Malaele ca regizor nu se dezice de comedie (80% din film e ludic) - secvente a la Chaplin cu Stalin in fundal, toata partea cu nunta muta - de la intestinele zgomotoase la telefonul fara fir si lautarii care presteaza un play back mutissimo. La interpretare (ca si la prezenta fizica) Teodosiu domina tot. Iar prezenta chiar si in background a unor nume grele nu trece neobservata - Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc... Poate nu e cel mai reusit trailer, dar Nunta muta merita vazuta. 3 si jumatate din 5, foarte bun dupa gustul meu. 



Tin-man 1.0 si Robocop cu beculetz ecologic 2.0

Image
Iron Man zambeste de locul 235 pe lista celor mai bune 250 de pelicule ever pe imdb, iar in top10 la yahoo movies alltime (cu A-) e pe sase. Dupa mintea mea treaba asta e o aberatie crancena. 

Singurul lucru meritoriu e ca oamenii s-au straduit sa aduca un look fresh actorilor principali - Robert Downey a pus niste muschi pe el, are cioc si mustata, Gwyneth e mai bronzata si mai roscovana, iar Jeff Bridges e chel si cu cioc. In rest ciuciu. Plotul e de carton - idolul lumii libere, tipul cu masini droaie si femei garla, e aici fabricantul de arme genial care se suceste dupa o experienta traumatizanta intr-o pestera afgana in care niste baieti cu turbane, foarte grei de cap, ii cer sa le faca de-o racheta. Numai ca el se costumeaza in Tin-man 1.0, ii zdrobeste si fuge inapoi in lumea lui. Baietii talibani se desteapta miraculos si pun cap la cap resturile costumului, intre timp insa si eroul nostru si-a continuat munca in laboratorul sau secret si a produs Robocop 2.0. Evident ca parint…

Brazil

Image
Nevoia de a revedea Brazil-ul lui Terry Gilliam a venit imediat dupa Nuovo Cinema Paradiso. Ca sa ma lamuresc care imi place mai mult. Distopia gilliam-ista ramane un film genial, cerebral, complex, pe care sa-l rumegi mental continuu. Ataca multe teme si parca e mai la zi azi decat ieri: despre tehnologia care nu aduce decat haos, despre birocratia autotransformata in malefic, despre hiperconsumism si obsesia antiaging, despre terorism real si terorism imaginar ("Have you ever seen a terrorist?"), despre refugierea in vis ca unica solutie personala la viata falsa oferita, despre sentimente umane care refuza sa se lasa sufocate. Pe lista mea cu cele mai bune 10 filme vazute vreodata.





Zwartboek / Black Book / Lista neagra

Image
Am ratat ultimul Verhoeven de doua ori. Mai intai in vara trecuta cand am vrut sa merg la o gradina de vara sa-l vad, dar a plouat de a rupt. Altadata in cinematograf, in nu stiu ce retrospectiva. Saptamana trecuta a rulat si pe tv. La spartul targului l-am piratat si eu de pe net. (Atentie! Acesta nu este un autodenunt). Si mai bine mai tarziu decat deloc, fiindca merita fiecare minut din cele 140 pe care le presupune.


Daca incep sa dau din plot... o evreica care se ascunde in Olanda ocupata de nazisti intra in legatura cu rezistenta si ajunge sa participe activ la... nu o sa va impresionez prea tare. Asa ca hai sa o luam altfel, filmul te tine cu sufletul la gura cap-coada si la un nivel mai inalt iti ofera o perspectiva asupra conditiei umane. Pana la urma nu suntem decat nuante diferite de gri, albul sau negrul nu exista.


Get Smart / Scapati de Smart

Image
Prinsesem niste teasere in cinematograf si eram setat pentru comedie. Surpriza lui Max Smart, sau mai degraba a celor care au realizat filmul ce reia personajul serialului marca Mel Brooks, e ca livreaza in primul rand action.


Da, din cand in cand arunca cate o gluma fasaita, ici colo mai sare cate o poanta rasuflata, cateva personaje indeplinesc strict un rol comic (vezi grasa de pe ringul de dans), dar foarte multe din scenele peliculei raman scene de actiune. Culmea e ca judecat ca un action nu a iesit rau, in timp ce la capitolul comedie lasa de dorit... Hathaway e pentru mine o Sandra Bullock cu sprancene mai pronuntate si 15 ani in minus, in timp ce Carell face o treaba de bun simt. So Get Smart...or not, your choice.


Dakino 2: scurtmetraje

Inceput cu Mimi, un scurtmetraj romanesc din 1993. Da, unii faceau film si atunci. Un mini-roadshow simpatic cu personaj principal un Fiat 500 (model vechi). Inamicul declarat: un Mercedes in stilul celor folosite in perioada aia de smenari. Una dintre locatii - Vulcanii noroiosi.

Urmeaza cele Zece minute cu clasa muncitoare ale lui Florin Iepan. Un singur moment bun - cel in care un muncitor isi compara destinul cu cel al lui Hamlet... 

Urmeaza Vest-Est - o aberatie crancen de plictisitoare despre niste artisti francezi care vin sa expuna la Timisoara. Dupa 20 de minute infinite si constatarea ca in sala e chiar frig ies si imi vad de ale mele. Vest-Est asta nu era trecut nici in programul printat al cinematecii, nici intr-un comunicat media ce anunta evenimentul... Sa dam vina pe proiectionist.

De ce nu cred in Obama

Pentru ca Muzeul Metropolitan de Arta, Muzeul J. Paul Getty, Muzeul de Arte Frumoase din Boston si Muzeul de Arta al Universitatii Princeton sunt haituite in instanta de tari (deloc sarace) ca Italia, Egipt sau Grecia, care se chinuie sa-si aduca acasa antichitatile.
Nu vedeti legatura, ma explic imediat. Furate de cautatorii de comori, aduse in muzeele din America pe bani grei, dar "la negru", vestigiile astea reprezinta la o scara microscopica istoria omenirii. Niste oameni le-au confectionat, altii le-au sparlit, in cel mai bun caz le-au cumparat pe nimic si le-au vandut pe sume inzecite; altii au platit ca sa se dea rotunzi si sa faca si mai multi bani cu ele. Asa arata omenirea. Si daca te uiti de sus la tot tabloul pe care ti-l ofera istoria constati un singur lucru - desi totul pare sa se schimbe, de fapt nimic nu se schimba. Pentru ca suntem oameni. Si el e tot un om.

Nuovo Cinema Paradiso / Cinema Paradiso

Image
Am fost infirm. Nici nu am stiut pana sa bag discul in player. Sunt tone de filme pe care nu le-am vazut. Sunt tone de filme pe care n-o sa apuc sa le vad. Niciodata. Pentru ca viata e scurta si se produce in draci. Daca nu l-as fi vazut niciodata, n-as fi stiut, dar de fapt, pe dinauntrul meu, as fi ramas vesnic infirm. Nu conteaza cate premii a castigat si unde, nu conteaza genul, nu conteaza comentariile, voturile sau topurile, notele, stelele... Exista pur si simplu filme perfecte. Cinema Paradiso e unul dintre ele.



Infruntarea religiilor

Image
Ban vs. Divinitate




Perle din campania electorala

Sa vedem ce pescuim in acest sezon electoral:
"Dorm acasa, nu in Parlament." E drept ca eligibilul PNL-ist ataca frumos o problema reala pe afisul sau electoral, dar nu reuseste deloc sa ma linisteasca. Daca doarme acasa, mai ajunge vreodata la Parlament?
"Ma votezi pe mine, te votezi pe tine." In spiritul solidaritatii sociale pe care se fondeaza social-democratia la noi si aiurea, un candidat PSD ma pune si mai rau pe ganduri. Adica fie el are personalitate multipla si una din ele sunt eu, fie...noi, alegatorii avem toti personalitati multiple si o parte din noi e el... Tare complicata ecuatie psihologica.
"Ei cu ei. Noi cu voi". Spiritul ardeiului PLD-ist (sau PDL-ist, cine mai stie?!) continua sa inspire, dar ma simt foarte nesigur cand incep sa ma gandesc la toata imbarligatura asta: la ei..., la noi.., la voi... Ora pronumelui personal a trecut de mult... si raman un vesnic pasionat al persoanei intaia singular - Eu, cu declinarea sa: pe mine, ma, mie…

Death Defying Acts / Houdini: ultimul magician

Image
Presupusul act curajos de a veni cu un film despre magie si dragoste la un an dupa dubla reusita The Illusionist/The Prestige s-a transformat, apres vizionare, intr-unul cu aer suicidar.


Motivul principal e povestea. Plictisitoare, plata, fara vreun twist care sa o dinamiteze. Derivat de aici niste personaje stoarse de vlaga si, inevitabil, o interpretare asa si asa. Genul de proiect care ar fi ramas mai bine intr-un sertar prafuindu-se odata cu trecerea timpului. Nu va pierdeti timpul.


Dakino 1: scurtmetraje

Image
Colectie de scurt/mediumetraje premiate pentru regie de-a lungul timpului la DaKino. In ordine cronologica:
Dincolo (Hanno Hoffer, 1999) - reprezentare deliranta a paranoiei de la inceputul anilor '90: ungurii vor sa arunce in aer podu' pazit de cei 3 soldati si un caporal, cutia de conserve e sigur otravita, ba nu, de fapt e o bomba... oricum hai sa mai citim din Romania Mare... Umor negru-absurd. Bestial. Pelicula ingrozitor de proasta.
Corul Pompierilor (Cristi Mungiu, 2000) - tema inmormantarii, cazul Potlogea-Colibasi. Evident fiecare face ce are de facut: preotul asculta meciul de fotbal la radio, niste amici spun bancuri cu Bula la momentul de reculegere, un reporter tv local pitchuieste niste dramaturgie socrului decedatului care ii da papucii nevestii in sunetul maiastru al corului de pompieri venit sa aduca un ultim omagiu... Asa si asa.
Souffle (Delphin si Muriel Coulin, 2001) - anatomia batranetii, ultima suflare si emotiile umane. Special.
Weitzman St. 10 (Pini Tavg…

Postere, martie-octombrie 2008

Image

Mio fratello e figlio unico / Fratele meu este fiu unic

Image
Familia bate ideologia. Sexul bate familia. Iubirea bate sexul. Deci ideologia iese cel mai sifonat din toata batalia asta, dar macar naste umor. 



Mio fratello e figlio unico e un o dramedie despre maturizarea lui Accio in Italia anilor '60 si '70 in sistem-diapozitiv. Pustanul dat afara din sistemul educational cleric fiindca se masturba cu poza unei actrite in voga primite de la fratele mai mare ajunge adolescentul care fraternizeaza cu fascistii, invata la industrial si suporta sa vada tot felul de bunaciuni trecand prin patul aceluiasi frate mai mare, genul macho. Tineretea e tot lipsita de sex, motiv pentru care caftelile sunt la ordinea zilei, doar ca nemultumit de statutul din tabara fascista Accio trece cu arme si bagaje la comunisti. 
Eroul nostru se doveste un adevarat late-bloomer: intr-un final pune mana pe sotia unui camarad fascist ajuns un pic la mititca si tipa il cadoriseste cu un Fiat 600. O minune a vremurilor alea. Din pacate, filmul lui Daniele Luchetti se i…

El Orfenato / Orfelinatul

Image
Produs de Guillermo del Toro, premiat si raspremiat, Orfelinatul catalanului Bayona suprinde placut. 


Nu intra deloc din punctul meu de vedere la categoria horror. E o imbinare reusita de thriller/mystery cu elemente fantasy. Ai senzatia unei povesti care te absoarbe intr-un soi de vartej periculos de adanc. O stare asemanatoare cu cea de la Fratii Grimm (Gilliam) sau Labirintul Faunului (del Toro). Dincolo de faptul ca probabil la o a doua vizionare o sa constati ceva gauri in plot, povestea se/te tine foarte bine. Plus mare si pentru locatiile de filmare.


Burn After Reading / Citeste si arde

Image
Nimic nu mi-ar fi placut mai mult decat sa pot scrie Burn after watching. Era un titlu cool si critic in ton cu toti cei care desconsidera filmul pe net, dar ultima pelicula a fratilor Coen mi-a placut. Nu e genul de comedie la care sa te cracanezi de ras, dar mie mi s-a parut ca a avut momente stralucite, de caterinca dementa.

Sa luam un personaj la intamplare, sa zicem Linda Litzke - femeia la 40 de ani, care se pricepe ca nimeni alta la cuvinte, dar care are nevoie urgenta de bani pentru 4 operatii estetice (liposuctie la nivelul segmentului 2 al bratelor, augmentare mamara, reducerea feselor si...mai era ceva la ochi dar nu stiu cum ii zice). Linda vrea sa obtina banii din asigurarea ei de sanatate, incercand sa le explice birocratiilor si supervizorilor lor via telefon ca munca ei depinde de imaginea pe care reuseste sa o afiseze... Evident ca nu tine si atunci incearca sa vanda un disc cu informatii secrete, de care a facut rost un coleg de la sala de sport la care lucreaza, r…

Journey to the Center of the Earth 3D

Image
Am mers in weekend la Movieplex la Journey to the Center of the Earth. Varianta 3d. I-am promis mamei ca o duc.

Dincolo de faptul ca pelicula depaseste flagrant numarul de ineptii acceptabile pentru un adventure, fie el si vernian, ca e mai degraba potrivita pentru cei sub varsta scolara, ca Brendan Fraser ramane cel mai sforaitor erou de care am avut parte de multa vreme incoace si ca efectele nu sunt atat de spectaculoase ca sa merite efortul (am vazut animatii 3d de 30 de minute mult mai ofertante), am avut parte de o extrema. Din partea unor pitici, sa zic de 9 ani, care pe langa biletul cumparat in zi de weekend, deloc ieftin, se burduseau cu meniul Wall-e + portii mari de nachos cu branza picanta. In sala ii auzeai neincetat. La fiecare aparitie a unui monstru incepeau chiuielile si la fiecare rezolvare comica iti ajungeau la urechi comentariile oligofrenice. Stiu, n-am suflet, sunt si ei niste copii care se distrau. Pur si simplu mi-i imaginez un pic mai mari, dar neschimbati…

5 succese mari pentru 5 filme mici

Image
Laudabil gestul de a impacheta frumos si de a vinde pe meleaguri autohtone niste scurtmetraje bine primite afara. Sper sa se si cumpere. Eu l-am luat in primul rand pentru ca sa vad finalul de la Alexandra pe care l-am ratat la TIFF din cauza ca... "s-a ars becul de la proiector". Si din cele 5 vizionate, Alexandra mi s-a parut cel mai bun - intim, real, un fel de short Boogie proiectat intr-un viitor cand cei doi au ajuns divortati. Dupa aia mi-a mai placut Lectia de box - foarte personal si de impact. Restul... copii institutionalizati cu probleme grave de comportament, muncitori tristi veniti de sarbatori in patria muma, minoritati discriminate si majoritati infecte - marfa buna pentru premiile strainilor, dar cam atat...


Colectie de statusuri (1)

Fall seven times, stand up eight. Proverb japonez * If I had a million dollars … I would be rich. * My life is like a box of…dark chocolate. * Oamenii nu sunt prizonierii sortii, doar ai propriei lor minti. * Ai atitudine cand te zbati ca molusca pe house. * Back from Amsterdam, wiser but without money. * Nu-ti fie frica sa faci un pas mare. Nu poti trece o prapastie din doua sarituri mici. * Eu, tu, voi, nimeni... * Daca nu bei, nu fumezi, esti trez, n-ai niciun haz.... * Beer is living proof that God loves us and wants us to be happy * Va rog eu, sariti inapoi, e frumos acolo si au multe lucruri gratis. * Schimbarile lui peste prajit * Vreau sa vad cismeaua. * Chuck Norris s-a nascut intr-o casuta contruita de el. * Ce par frumos...pacat ca-ti iese din nas * Fiecare om lumineaza incaperea : unii cand intra, altii...cand ies.

Programul Rabla (varianta Parlament)

Te-ai saturat de fatza parlamentarului tau? Te-ai plictisit de zgomotul discursului sau? Te-a poluat emotional peste masura cu gesturi false? Ti-au ajuns anii in care te-ai chinuit sa-l faci sa porneasca? Acum ai la indemana Programul National Rabla, varianta Parlament. Ia-ti parlamentarul obosit, adu-l la unul din centrele zonale (poti consulta gratuit online lista acestor centre la http://www.undeitipotiaruncaparlamentarul.ro/) si schimba-l cu unul nou. Il poti alege chiar tu. Veti fi unul in fata celuilalt. Vei putea sa-l masori, sa-l testezi, sa-i pui orice intrebare si sa te convingi daca e mai bun. Noi iti garantam: candidati sub 40 de ani, minim 4 miliarde de sinapse functionale, masuri de siguranta tip ABS (AntiBurtaSistem) si ESB (EvitareSpagi&Blaturi)... Stiu, ai pornit deja spre noi dar... nu uita de centrele zonale, nu vrem ca parlamentarii/deseuri sa polueze mediul inca 100 de ani de acum incolo. Recicleaza-i acum. Nu-ti face griji, desparte-te linistit de ei, si-au v…

Drasch

Cel mai in voga doctor in vremurile lui Cuza Voda si mai tarziu, chiar sub Carol I, a fost un austriac, originar de pe langa Graz. Cu un fizic neatragator - inalt, slab, cu niste maini si picioare enorme, el a ajuns in Bucuresti dupa ce l-a vindecat aproape miraculos la Viena pe Gheorghe Magheru. Si cum doctorii buni erau pasari rare, generalul a tinut mortis ca Alois Drasch sa se stabileasca in capitala.
La intersectia dintre Armeneasca si Mosilor, la numarul 107, Drasch s-a indragostit de fiica gazdei sale. Tanara atragatoare se despartise deja de primul ei sot, asa ca parintii au fost incantati de apropierea celor doi. Din pacate pentru doctor, la scurt timp dupa ce i-a devenit sotie si cei doi au calatorit prin Venetia si Paris, tanara a inceput sa-si caute de lucru si cu alt barbat, asa ca Drasch s-a vazut nevoit sa se desparta de infidela pe cale legala.
Rana sufleteasca nu avea sa se videce vreodata, iar Drasch s-a refugiat din acel moment in munca sa. Fugea pana in fundul oric…

Love

Image

Cat de vechi e de fapt Tatuca?

Teza "Tatucului" a fost indelung vehiculata: cum ca romanii, dupa 50 de ani de comunism, simt in continuare nevoia unui tatuc, unui lider, unui sef care sa le spuna ce si cum, care sa le traseze directii si sa le ofere o mangaiere sau un bici. Vezi Iliescu, vezi Basescu. 

Zilele trecute citind din amintirile lui Emil I. Cerkez dau peste un text intitulat Laudarea robiei... Conasul caruia trasura i s-a oprit in drum da de baut un rachiu unei tiganci batrane si o trage de limba. Si iata ce afla el din gura celei de 80 de ani: "Era mai bine roaba, cuconasule! Boierul ne purta de grije. El ne boteza, el ne cununa, el ne ingropa. La Curtea lui gaseam de toate si de mancare si imbracaminte si ingrijire. Ca el era inceputul si sfarsitul." Si dialogul celor doi continua in aceeasi nota...
Acum, oricat de bun o fi fost rachiul, de amara viata la senectute pentru femeia noastra si de mandru conasul de originea sa boiereasca, e clar ca nucleul "tatucului" are o radaci…

Splina mea

Zilele astea ma doare splina. Sau cred ca ma doare splina. Pentru ca doamna doctor nu m-a vazut. M-a chemat la 17.15, dar am uitat sa ma duc. Intr-o lume in care doctorii flituiesc pacienti, eu am flituit o doctorita. 
Efectul secundar al durerii de splina e ca traiesc o mostra din viata unui pensionar. Nu pot sa dorm pe partea stanga. Ma misc incet. Pe trotuar ma depaseste toata lumea, lucru insuportabil pentru cineva care obisnuieste sa depaseasca. Pe trecerea de pietoni ma claxoneaza un taximetrist. I se pare ca ma lalai. Ii explic cat pot de plastic situatia, desi are si el dreptate, de la exterior probabil ca par un pinguin imperial caruia nu i se opune nici macar o pala de vant. La metrou, inainte sa cobor din tren, ma rog sa mearga scara rulanta. Acelasi ritual e valabil si pentru liftul de la bloc cu care trebuie sa ajung pana la etajul 10. Fiindca ma misc in reluare, ajung sa fiu tinta pentru tot felul de dubiosi, iar telefonul mobil sau portofelul nu mi se mai simt in sigur…

What Happens in Vegas / Mariaj de Vegas

Image
Romcom-ul ca genre ma sperie mai rau decat horror-ul. Asa de prost le iese celor de la Hollywood, incat fiecare experienta de vizionare a devenit riscanta. Risti sa te plictisesti sau sa te enervezi. Asa ca What Happens in Vegas a stat cuminte pe HDD vreo 2 luni de zile. Dar vine un moment cand nu poti sa induri nimic altceva decat o lejeritate, ceva fara pretentii. Asa ca aseara i-am dat o sansa.




Ashton Kutcher e un junior prezentabil, cu niste grimase numai bune de comedii romantice in arsenal. De partea cealalta Cameron Diaz se tine bine in forma. Cei doi au si ceva chimie. Demi, watch out. Conceptul e bine gandit, plotul nu surprinde nicaieri, dar scriitura curge decenta, cu ceva umor in peisaj si un ritm ce nu scade nicio secunda sub satisfacator. In concluzie what happens in Vegas shouldn't stay in Vegas. Placere vinovata pentru min, 3 din 5, bun.  


The Sting / Cacealmaua

Image
La 35 de ani de la lansare The Sting sta bine mersi in picioare.


Are un cast fabulos - un cool Paul Newman si un infatuat Robert Redford - e satisfacator pentru neuroni prin toata desfasurarea stiuta si neasteptata a unei operatiuni mamut de inselaciune si puncteaza reusit cu cateva momente amuzante. Daca ii lipseste ceva, ii lipseste o coloana sonora in adevaratul sens al cuvantului. 7 Oscaruri atunci. 4 din 5, excelent si acum in my book.




Cronica de una fuga / Buenos Aires 1977

Image
Ca sa ma razbun pe programarea lui Schimb Valutar la Cinemateca timp de o saptamana, de trei ori pe zi, in locul programului oficial anuntat - filme spaniole si mexicane cu staif pe care tineam sa le vad - mi-am pus acasa Cronica de una fuga.


Pelicula argentiniana cu ceva premii la activ la mama ei si inafara (inclusiv o nominalizare la Palm d'Or) semnata Adrian Caetano. Povestea incepe cu arestarea unui portar de fotbal anonim dupa o marturie mincinoasa a unui cunoscut care il da in gat ca facand parte dintr-o miscare de stanga care pregateste atacuri teroriste. Urmeaza portia de torturi de rigoare si un regim de detentie oarecum bizar - prizonierii sunt tinuti captivi intr-o casa obisnuita dintr-o zona populata, politica armatei fiind sa-i salte, sa scoata de la ei cat mai multa informatie, sa ii elimine (mai des) sau sa ii elibereze (mai rar). Filmat ca si cum camera de filmat respira in acelasi ritm cu prizonierii, montat agresiv, dar ca material destul de soft daca stai sa t…

Breach / Bresa de securitate

Image
Sunt filme la care gustul personal nu o sa se pupe in veci cu cel al altor spectatori si/sau al criticii. E cazul lui Breach. 7.4 pe imdb si 4 din 5 pe alllmovie. Eu am vazut personaje insuficient dezvoltate, replici moi si tensiune slabuta. Sigur ca povestea celui care a tradat America vreme de 16(!) ani in mod constant, vanzandu-i intimitatile inamicului de la rasarit, are potential, dar cand intr-unul dintre rolurile principale il distribui pe Ryan Phillippe e greu sa o scoti la capat. O fi baiatul frumusel, nimic de zis, dar in materie de actorie mai are de invatat.




Marele jaf comunist

Image
Cinemateca ofera spectacole inedite. Lumea nu iese din sala, desi luminile s-au aprins si pe ecran se scurge molcom genericul. E o forma de respect fata de realizatorii documentarului. In acelasi timp, un babac in dreapta, la trei scaune distanta, sforaie cu nesat de la minutul 12. Ma buseste rasul. Peretele cinematecii se dovedeste prea subtire, asa ca in momentele de liniste in sala, se aude o voce feminina dragalasa care se chinuie sa dea pe mobil de verisoara Anica. Am intrat la Marele Jaf Comunist...



...fara mari asteptari si am iesit, culmea, bine dispus. Niste baieti si o fata (de origine evreiasca, cu state vechi in ilegalitatea comunista, cu functii babane in sistem, dar aparent dezamagiti de cum evolua miracolul rosu) au pradat o masina a Bancii de Stat in 1957. Marketata ca o adevarata lovitura de tip gangster, ea se dovedeste mai degraba o fasaila in care insotitorul transportului lesina la vederea unei arme... In fine, statul=poporul ramane fara o mica avere, echivalentul …

Spider Forest / Geomi sup

Image
De la oblicii sud-coreeni. Sa fie de vina motanul, sa fie de vina autorul, sa fiu de vina eu? Cert e ca nici dupa genericul de final si vizionarea bonusurilor nu sunt tocmai luminat in ceea ce il priveste pe Spider Forest.


Nu am reusit sa inteleg care e ideea lui, dar am o varianta, ce-i drept cu multe lacune. Varianta mea e ca eroul are personalitatea scindata de-a binelea dupa ce a retrait o trauma din copilarie in prezent. Cand iti gasesti sotia cu altul intr-o cabana retrasa din padure jucandu-se de-a victima si agresorul... shit happens.  Permanent ambiguu, Spider Forest e suficient de activ ca sa nu te faca sa renunti la vizionare, intunecat fara sa te sperie cu adevarat si aparent fara o cheie de lectura la prima vizionare. Insa nici nu i-as acorda-o pe a doua.



Anim'est 03

Image
Recunosc ca nu mi-am miscat fundul decat pe ultima suta de metri sa vad ceva animatie. Mozaicu' no. 1, duminica, la Scala de la 18:30. Ceva lume in sala (vreo 100 de suflete). Incepe cu unul cu insecte mecanizate. Urmeaza unul cubanez, plastelina, simpatic. Apoi vine La Lune, animatie misto, poveste simpatica, mesaj... De aici incolo urmeaza o serie de vreo 5-6 animate dark/horror cu mult alb negru, roboti, pruncucideri si coloane sonore care-ti afecteaza instantaneu starea psihica... Selectie dezolanta. Raman cu La Lune (pe care nu-l gasesc pe youtube) si spotul festivalului:



sLOVEnia

Image
Print-ul castigator al unui roman in cadrul unui concurs de  promovare a Sloveniei sub sloganul I Feel Slovenia. Destept si simplu = eficient.


Paun, Pazvantoglu si Ginsbourg: 3 personaje de altadata si expresiile lor

Ion Paun ar fi ramas un acar anonim daca nu s-ar fi intamplat un grav accident pe calea ferata dintre Ploiesti si Buzau. Omul a ajuns dupa gratii pe nederept. Dupa ani buni, cand s-a facut dreptate, omul si-a cerut si drepturile salariale restante. Acestea au venit sub forma unei sume babane la o luna dupa ce... Ion Paun murise. Suma i-a revenit nevastei lui care, de fericire, a murit si ea. Asa ca expresia "acarul Paun" ar trebui sa desemneze nu doar vinovatul fara vina, ci si vesnicul ghinionist.
Pazvantoglu era un bandit care, la inceputul secolului XIX, prada satele din sudul Olteniei. Fiindca ii lipsea un ochi, lumea il poreclisePazvante Chioru'. Iar expresia "pe vremea lui Pazvante" ar trebui sa insemne mai degraba o perioada de incertitudine si nesiguranta, decat una demult apusa.
Raoul Ginsbourg era un tanar prezentabil ce activa la un cabaret bucurestean - aprindea luminile scenei si se ocupa de cele necesare. Dar isi dorea mult mai mult. Se visa directo…

2046

Image
Exista autori care aleg proza, in timp ce altii prefera poezia. Foarte putini jongleaza cu succes cu modul lor literar de exprimare. Cinematografia pastreaza cumva distinctia: sunt regizori care spun povesti, nareaza, si sunt regizori care aseaza pe pelicula direct emotii. In a doua categorie, la rang de cinste, il regasesc pe Wong Kar-Wai.


Incantator vizual, cu o plasa de timpuri trecute si viitoare, complex, futurist, cu un mesaj simplu si extrem de personal, doamnelor si domnilor...2046. Despre care autorul insusi spunea ca e triumful trecutului, al amintirilor care sfârşesc întotdeauna prin a te ajunge din urmă. De vazut. De mai multe ori.



Manuc

Toata lumea a auzit de Hanul lui Manuc, dar putini stiu cine a fost acest Manuc.
Pe numele sau adevarat Emanuel Marzaian, nascut la Rusciuk, la sud de Dunare (azi in Bulgaria), dintr-o a doua casatorie a tatalui sau cu Mamica, fiica unui mare bogatas, Hanum-Oglu.
Portretul pe care il fac cronicarii vremii abunda de epitete in favoare armeanului: frumos, energic, destept, ager, fin, indraznet, aventurier, amabil, abil, vizionar, cult...
Destinul sau e strans legat de jocul intre cele 3 mari puteri ale vremii in regiune: Imperiul Otoman, cel Tarist si cel Habsburgic. Despre Manuc circula tot felul de legende, cum ca ar fi fost francmason, membru al unei organizatii secrete, Prietenii de la Rusciuk, care dorea sa reformeze radical Imperiul Otoman sau triplu agent secret sub acoperire. Toate aceste ipoteze isi au originea in destinul misterios al lui Manuc...
La varsta de 12 ani e trimis din casa parinteasca la Iasi sa invete negustoria. La 26 de ani se intoarce acasa si o ia de nevasta pe …