DMovieblog

Sau mai bine spus Noah dupa Aronofsky pentru ca regizorul scenarist vine, pe langa cartea Genezei din Biblie, si cu personaje, situatii sau destine imaginate acolo unde Vechiul Testament nu e deloc generos cu detaliile.  E o alegere desteapta cand i se adauga extra greutate povestii. Poate parea ciudat ca momentul Arca lui Noe  sa aiba nevoie de asa ceva, dar dincolo de cheia sa majora, apocaliptica, filmul, chiar si in tratamentul lui Aronofsky , are hibe serioase la nivel de personaj. Poate cel mai castigate sunt feministele. Sotia lui Noah e mai prezenta si mai implicata, o schimbare majora fata de directia obedientei sterse din Vechiul Testament. Restul personajelor inca ies prea putin in relief. Mai exista un demarcaj ecologic al povestii, mult ingrosat pentru gustul meu. Rostul lui pare sa fie o paralela intre atunci si acum in mintea spectatorului, un soi de Wall-E rasturnat in timp. Efectul? Acelasi ca la Wall-E , adica nul.  Alte cateva tablouri de lupta ...

" Hitch, drop the cock ", spune un Anthony Hopkins cu un aspect fizic si o fizionomie bine rotunjite atunci cand personajul sau vorbeste cu unul din actorii avuti in vedere pentru   un rol. Si cam asta e si cea mai buna definitie pentru biopicul semnat Sacha Gervasi: o creatie usurica, gandita sa functioneze pe doua planuri - relatia regizorului cu Alma Reville (Helen Mirren), sotia si partenera lui de cursa lunga, si filmarile pentru Psycho. Parca a doua jumatate a filmului se incordeaza mai bine - celebra scena din dus e intoarsa pe toate partile, dar Hitchcock  filmul nu devine nicaieri cu adevarat relevant. Un fel de Iron Lady  fara Meryl Streep. 2 si jumatate din 5, acceptabil. Mai degraba pentru fanii maestrului suspansului.