Posts

Showing posts from October, 2014

Le Week-End

Image
Am citit acum destui ani Intimitate si alte povestiri de Hanif Kureishi. Mi-a placut, desi e genul de lectura pentru cand viata te-a mai copt un pic. N-am mai citit de atunci Kureishi si niciodata nu am verificat daca scrierile lui au fost ecranizate. Cred ca m-am gandit ca un condei atat de intim relational nu poate fi transpus in film. Sau poate ca lectura lui Kureishi construieste in cititor un univers atat de strict personalizat incat orice ecranizare pare sortita esecului. Uneori insa viata iti ofera surprize. Inclusiv cinematografice.



M-am pus sa vad Le Week-End in blank, cum imi place. Dupa fix un sfert de ora, intrigat de personajele autentice, de replicile milimetrice si de aerul ultrapersonal al povestii unui cuplu de britanici in etate (re)venit la Paris sa celebreze 30 de ani de casnicie, nu am mai rezistat si am deschis imdb-ul. Material original scris de... Hanif Kureishi, adaptare de... Hanif Kureishi.

Am mers mai departe si abia dupa ce m-am bucurat in totalitate de ne…

Fury / Furia: eroi anonimi

Image
David Ayer in elementul sau - studiaza relatiile dintre barbati intr-un univers violent si tensionant. A facut-o excelent cu un duo de politisti in L.A in End of Watch. O face foarte bine si in cazul lui Fury - povestea unui grup de tanchisti prins in ultimele batalii dinaintea capitularii naziste.



Ayer din dubla postura - scenarist si regizor - ajutat de acelasi DoP ca la End of Watch - tovarasul Roman Vasyanov - duc imersiunea in atmosfera acelor vremuri la limita suportabilitatii. Cei care isi imagineaza ca Mega Image-ul era deschis si aprovizionat si atunci s-ar putea sa nu duca prea usor imaginile cu senilele trecand peste amestecul de caramizi, noroi si corpuri umane mutilate deja. Da, razboiul a fost crunt. Dar poate mai important, razboiul e crunt. Oriunde si oricand, si azi si maine. Pentru ca inseamna o desconsiderare totala a vietii umane. Si aici Ayer e transant. Nu lasa vreo urma de speranta in povestea lui. De la posibile iubite lasate ingropate printre daramaturi, la cam…

Ray Donovan - sezonul 1

Image
De mai bine de 1 an tot zic ca o sa vad Ray Donovan. Si uite ca am reusit sa dau gata primul sezon. 7 chestii care mi-au placut si pentru care o sa vad si sezonul 2:

#1
The hook
Un fixer e un personaj interesant din start. Un fixer familist cu un trecut plin de boxing shadows e beton. Schreiber e perfect match.

#2
Ray's look and don't talk policy
Ii face pe toti sa dea din casa - sa se explice, sa se scuze, sa isi motiveze gesturile. N-ar fi fost posibila fara asprimea lui Schreiber bien sur. 



#3
Backdrop-ul
Suck one cock, you're a cocksucker for life. Get caught with a dead girl, admit to a drug problem, go to rehab, no problem. City of Angeles, land of freaks.

#4
"They pull me back in" storytelling
Ray e precum Nasul. Mereu pe cale sa scape de necazuri, intotdeauna cu o belea in plus pe cap.

#5
Personaje brici
Capi de lista Mickey Donovan, tatal, Jon Voight in mood de sociopat pe droguri, si Abs Donovan, sotia, Paula Malcomson, 100% Irish blood.

#6
Key words: drama, matur, inte…

Annie Hall - cateva mostre

Mi-am cumparat de curand The Insanity Defense si mi s-a facut pofta de un Woody Allen. Gen Annie Hall - romance-ul allenian, in & out of love, creativ si inventiv, amuzant si dureros. Plus o chimie aparte cu Diane Keaton



Un clasic, rezista fara probleme celor aproape 40 de ani vechime.

Happy People: A Year Living in the Taiga

Image
Documentar narat si coregizat de Werner Herzog despre o comunitate restransa traind din vanat si pescuit in mijlocul pustietatii siberiene. 



Direct si la obiect cu filmarile si remarcile sale, simplu si liniar ca executie, acoperind in ordine cele 4 anotimpuri si terminand evident si en fanfare cu o iarna strasnica, oarecum distant pentru ca nu se baga prea mult in seama cu cei asupra carora isi dedica observatia. Toate optiunile astea ale autorilor vin in linie cu locul si oamenii prezentati. 




Spre final e un moment al intoarcerii acasa de sarbatori cand vanatorul goneste 150km cu snowmobilul de dimineata si pana in noapte pe albia inghetata bocna a Enisei-ului. Si cand il urmeaza, as spune cu o veselie sublima, cainele sau. Si cand spun ca il urmeaza, spun ca animalul alearga prin zapada toata distanta fara sa se opreasca. Iar la final copiii il scutura cu matura, il baga in casa la caldura si il giftuiesc cu mancare.

 4 din 5, excelent in my book.


Loft

Image
Originalul flamand, din 2008, nu de alta dar sta sa apara si o varianta americana regizata de acelasi Erik Van Looy. Cuvantul de ordine: eficienta.

O premiza simpla, dar taioasa - 5 barbati adulti impart costurile si cheile unui apartament de lux in care sa-si deruleze in liniste amantlacurile, doar ca se trezesc in pat cu un cadavru. Pam-pam! Urmeaza o poveste intr-un numar limitat de personaje, dar aparent nelimitat de relatii si finger pointing-uri plus cateva twist-uri pe care nu le vezi venind. Vizual misto, sunet excelent folosit. 



3 si jumatate din 5, foarte bun in my book.



Senna

Image
A trecut ceva timp de cand am vazut Rush, dar am tinut minte de atunci recomandarea pentru Senna, un documentar peste care am dat zilele trecute pe Netflix. O biografie centrata pe anii petrecuti in F1 la McLaren si Williams si pe rivalitatea cu Alain Prost.


Aproape in totalitate narat pe footage din acele vremuri - de la finalul anilor '80 si pana in mai 1994 - documentarul reuseste sa aseze la locul lor cateva piese din puzzle-ul Senna: talentul nativ, ambitia in forma continua, priza extraordinara la public, deopotriva acasa unde erau vremuri dificile, dar si in Europa sau Japonia, relatia dificila cu mai marii FIA care il aveau la suflet pe Prost, pole position-urile, victoriile pe ploaie si cele trei titluri de campion mondial. Si cateva cuvinte memorabile: no politics, no money, just driving. Pure driving, pure racing.




4 din 5, excelent.



Gone Girl / Fata disparuta

Image
Cand si cand comit aroganta sa merg la film in timp ce ar trebui sa fiu la munca. Imi aleg filmele cu mare grija pentru ca sentimentul de vinovatie sa fie usor de acoperit de placerea cinefilului din mine. Iar cu Gone Girl, Fincher-ul din cinema, am iesit din sala cu un amestec de surprindere si excitare. Si fara niciun fel de vinovatie. Semn ca filmul e meserias sau, poate, ca am o inclinatie aparte pentru psihopati. Sau amandoua.

Povestea incepe cu o disparitie clasica de sotie si urmeaza in prima ei ora cateva jaloane familiare. Gen secretul amantei cu cativa ani mai tinara si cateva numere in plus la sutien. Personajele sunt insa atat de bine asezate si reliefate incat e evident ca lucrurile vor incepe sa se rastoarne surprinzator cat de curand. Si fix asta se intampla. Treaba o ia razna ca-lumea si se invarte din ce in ce mai repede, scriitura e brici, regia e brici, actoria e brici, Rosamund Pike si personajul ei... wooow!



4 din 5, excelent. De vazut.




La Cara oculta / The Hidden Face

Image
Un thriller ok de provenienta columbiana semnat Andres Baiz.


Un inginer neamt refugiat dupa razboi in Columbia si-a construit o camera ascunsa de al carei secret nu stie decat nevasta-sa. Nevasta care o ia din loc inapoi spre tara de origine si despre care aflam ca a dat coltul la momentul oportun pentru ca sa lase personajele principale ale lui La cara oculta sa-si faca propriile alegeri morale.

Partea buna e ca gimmick-ul camerei secrete e exploatat misto si ajungi inevitabil in tensiune, thirller-ul e acolo. Sunt insa si niste minusuri care nu pot fi trecute cu vederea. Personajele sunt insuficient lucrate si asta se traduce in mai putin dramatism decat ar fi fost de folos. Al doilea minus e ca Adrian, in interpretarea inteligent ambivalenta a lui Quim Guttierez, devine un personaj principal absent, habarnist, nici macar reactiv, mai degraba latent, martor nestiutor in toata tarasenia creata. Si o ecuatie cu trei necunoscute e mai potenta cinematografic decat una cu doua.  

Nu pun tra…

Filth

Image
Jon S. Baird adapteaza romanul omonim semnat Irvine Welsh, regizeaza si produce un film care nu isi ia o secunda de respiro de la injuraturi neoas scotiene, sex cu sau fara partener, halucinatii rimate si o coloana sonora in contrapunct pe care am auzit de la Love Really Hearts Without You la 99 Luftballons si Creep. Adica o dementa cap coada.

Din secventa de deschidere e clar ca Filth are de gand sa imprumute fara jena din stilistica lui Trainspotting – adaptarea lui Boyle dupa Welsh devenita cult – dar pana la final e evident ca filmul nu e un urmas cu adevarat demn, mai ales in ceea ce priveste profunzimea si greutatea pe care le poate infuza povestii si personajului sau principal. Asta nu inseamna ca James McAvoy nu e beton ca interpretare sau ca filmul nu isi merita timpul.




3 din 5, bun in my book.

America, venim!

Image
Mi-e ciuda de cat de slab a iesit America, venim! Mai intai pentru ca premiza lui mi se parea buna de public (si filmul romanesc are aceasta problema, nu stie sa satisfaca o masa de oameni). Turneele actorilor si cantaretilor romani sunt o marfa interesanta, un fish out of the water cat se poate de autentic. Ba chiar as zice ca exista deja un folclor bunicel pe tema asta. Apoi pentru ca America e o terra mitica pentru romanul obisnuit care are bani de low cost si buletin cu care ajunge oricand la Viena sau Milano, dar nu si viza si cash pentru New York sau Vegas.In al treilea rand filmul avea o plecare buna pentru ca America e o cu totul si cu totul alta lume fata de batranul continent.


Ce se intampla insa mai departe e cel mai bine descris de unul dintre personajele secundare americane din film: "Stop feeling sorry for yourself. It's boring. And not that attractive". Pe scara avionului ramane unul din personaje - n-as zice cel mai promitator, dar cu siguranta unul care …

13 Assassins

Image
Inteleg ca un remake la un film mai putin cunoscut din anii '60 - 13 Assassins-ul lui Takashi Miike le are pe toate.


Cateva momente crud sangeroase. Desi e cel mai bland si asezat Miike pe care il stiu, nu lipsesc fata cu toate membrele si limba taiata sau exploziile de organe si sange imprastiindu-se in toate directiile. O cinematografie senzationala intr-o secventa de lupta 13 vs. 200 care ar putea lejer concura si pentru cea mai lunga batalie dusa continuu pe ecran. Cateva insight-uri in ceea ce priveste samuraiul si filozofia lui. Si un personaj in cheia nebunul satului - aparent rupt de realitate, de fapt cel mai bine conectat la ea, gandit sa functioneze ca o supapa comica absolut necesara in tot epicul asta istoric grandios si sangeros.


Un clasic in devenire. 4 din 5, excelent.

Chico & Rita

Image
Poveste de amor cubanez purtata pe ritmuri de jazz prin Havana, New York, Los Angeles, Las Vegas si Paris. Ce sa-ti doresti mai mult?

Pai ar mai fi... Animatie dupa care te lingi pe degete - culori, detalii, schimbari de tonuri si distante via sentimentele protagonistului in fiecare locatie noua. O poveste intreaga, cu tot cu trimiterile politice, istorice si sociale de care nu se fereste, dar de care uzeaza strict ca sa aseze un love story nebun. O coloana sonora, de fapt muzica ca si parte din poveste plus personaje animate gen Chano Pozo sau Dizzy Gillespie.



5 din 5, impresionant in my book. Must-see.


Chico & Rita: imaginile Nueva York-ului

Image

Chico & Rita: imaginele Habanei

Image

Is the Man Who Is Tall Happy?

Image
Sau o conversatie animata intre regizorul Michel Gondry si lingvistul, asta e ipostaza cea mai prezenta in discutii, Noam Chomsky.


Mi-a luat o saptamana sa-l vad. Si asta nu pentru ca informatia vehiculata ar fi dificila sau durata insuportabil de lunga. Ci pentru cum e facut. Initial decizia lui Gondry de a anima in permanenta dialogul lui cu Chomsky mi s-a parut inspirata. S-a dovedit insa ca in fiecare seara, la ora 23:00, ajutat de montajul alert, de trecerile de la engleza frantuzita a lui la cea neaosa a lui Chomsky si de neintelegerile lingvistice dintre cei doi... picam lat.



 Somnifer garantat in cazul meu, creativ, dar cam soft pe substanta pentru cata parada de stil face.