My TIFF15: sambata



Intarzierea Taromului a fost colosala, dar planul de azi nu se schimba. Mic dejun cu croissant cu cascaval si fresh de portocale la Panemar-ul de pe Dorobanti 53. Nu e timp pentru fite, dar e timp pentru cateva pagini din biografia lui Churchill. Apoi de la 10:00, la Arta... 



Tout en haute du monde 

Sau Long Way North. Sau La capatul lumii. In sectiunea EducaTIFF. O animatie franceza premiata pe 3 continente diferite despre o calatorie la Polul Nord facuta in numele aventurii, reputatiei si familiei de printesa adolescenta Sasha. Fain desenat si cu o poveste corect asezata pentru a agata spectatorul alaturi de eroina. Sala plina de puradei, surprinzator de cuminti si receptivi - zic asta pentru ca le-am auzit comentariile de dupa vizionare. 3 din 5, bun in my book. 




Trec pe la gelateria Betty Ice sa schimb 2 vorbe cu Tudor si prietena lui. Pana diseara nu avem niciun film comun in program. Merg in pas de melc spre Florin Piersic. Pe drum un pusti la vreo 6 ani pedaleaza tantos pe trotuar. Il cum se opreste si casca ochii la ceva. Ma uit si eu: pe strada, 3 biciclisti, genul cycling the world. One day, kid, one day. Urmeaza... 

Trois souvenirs de ma jeunesse 

Sau My Golden Days. Sau 3 amintiri din tinerete. Cesar-ul pentru regie in 2016 pentru Arnaud Desplechin. Structurata in flahback-uri inegale - cu un moment din copilarie, o aventura nebuneasca cu iz politic din vacanta de adolescent in URSS si o istorie de iubire zbuciumata din tinerete. Desi are de toate, ceea ce e just pentru un coming of age, iar coloana sonora suna al naibii de bine, la totale mie-mi lipseste coerenta si acel ceva. 3 din 5, bun in my book. 



Dupa film completez un chestionar. Despre cat cheltui cu transportul, cazarea, masa si altele atunci cand vin la TIFF. Doamna de langa mine, o pensionara neoasa, nu vede bine asa ca voluntara ii pune intrebarile cu voce tare si completeaza cu raspunsurile ei. "Vin la TIFF in fiecare an", "pentru ca imi plac filmele", "strang bani cu 2 luni in avans", "iau biletele mai devreme, stiti e reducerea aceea...". Ma decid sa merg pe jos pana in Iulius Mall, sa nu mai arunc bani pe taxi. Serpuiesc pe la umbra celor 28 de grade si constat urmatoarele: nu exista niciun Mega Image in Cluj, iar fix langa mall se afla Iulius Parc, cu un lac cochet cu rate si arteziana ca-n Zurich plus o zona verde unde lumea sta la relaxare cu muzica in surdina. Daca luam taxiul, ratam frumusete de parc.




Iau un mini-Winnie the Pooh pentru Mara si mananc pe ffwd ca sa nu ratez intrarea la... 

Abluka 

Sau Frenzy. Sau Delir. Un turcesc de Emin Alper premiat la mama lui. Fara o data specifica in care-si plaseaza actiunea, dar atat de potrivit zilelor noastre, filmul construieste meticulos o tesatura psihologica si sociala in care-si prinde personajul principal pentru ca apoi sa ni-l arate autodevorandu-se in paranoia. Nu e un film cu si despre terorism, ci unul despre frica de terorism si monstrii care se nasc la intersectia ei cu familia, comunitatea, tara. De bagat in seama. 3 si jumatate din 5, foarte bun in my book. 



Un sfert de ora intre vizionari e timp suficient sa realimentez cu un shake de fructe de padure. Next is... 

Rabu & Pisu 

Sau Love & Peace. Sau Dragoste si pace. Japonezul Sion Sono, ale carui filme sunt prezentate anul asta intr-o retrospectiva a TIFF-ului, imi pare genul de regizor si scenarist care flirteaza in permanenta cu exagerarile. Ca stil ingroasa, impinge, forteaza, aglomereaza, totul e "mai", "si mai", iar ca poveste amesteca elemente din basme, din fabule, rontaie cu placere si dintr-o radacina anticonsumerista si nu se poate abtine sa nu scrie o origine proprie pentru Mos Craciun. Plus subteme si elemente specific nipone, pe care nu le stiu, dar le intuiesc - vezi un moment King Kong cu o broasca testoasa uriasa prietenoasa. Plus... si tot asa. In concluzie: un ghiveci frenetic care trece mai mult pe langa mine. 2 si jumatate din 5, acceptabil. 



Taxi. Realul are 1-0. Dus. Atleti rateaza un penalty. Somn.





Comments

Popular posts from this blog

Cool Runnings / Cu sania pe nisip

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Film si fotbal