Weekend prelungit la TIFF - sambata. Part 2


Sambata, 2 iunie 2012
Ora 19:48

Prima proiectie a unui film din competitie tocmai s-a incheiat. Filmul a fost introdus de directorul artistic al festivalului – Mihai Chirilov – iar evenimentul a fost sold out la cinematograful Victoria. Oslo, 31 august,  al doilea lungmetraj regizat de Joachim Trier, spune povestea dramatica a unui narcoman revenit dintr-un centru de tratament pentru 24 de ore la Oslo. O lupa existentiala lenta,  rece si cruda nominalizata anul trecut la Cannes in sectiunea Un Certain Regard.

In deschidere am avut parte de un short distopic – Abandoned – semnat Francisco Ruiz Velasco, un mexican a carui creativitate a convins instantaneu studiourile de la Hollywood, care l-au angajat pentru efectele speciale ale lui Hellboy 2 si care acum lucreaza la deja vestitul Pacific Rim.

Mihai Chirilov


Sambata, 2 iunie 2012
Ora 22:26

Prima oara in acest an ajungem in Polus Center pentru o dubla cinematografica. Incepem cu  Beul-la-in-deu (tradus in engleza cu Blind, iar in romana cu In intuneric). Pelicula in reteta traditional sud-coreeana: multa tensiune si cateva momente sangeroase intr-un duelul mortal dintre o oarba si un violator criminal in serie. Extrabonus: un caine si un politist stupid. Nu la nivelul unui The Chaser, dar mult peste ce poate sa livreze cinematografia americana in zona asta.

Blind poster


Sambata, 2 iunie 2012
Ora 24:12

Incheiem prima zi cu un documentar semnat de cupul Gustav Hofer-Luca Ragazzi intitulat promitator Italy: Love It or Leave It. Ghidus executat si cu adorabilul Fiat 500 in rol principal, filmul nu-si prea respecta premiza promis echilibrata, accentuand toate motivele pentru care Italia ar fi de lepadat. Jumatate dintre ele sunt valabile pentru orice tara din lume, deci unde sa te duci? Argumentele politice au expirat deja, Berlusconi e in cartile de istorie politica, iar baietilor le cam place sa joace teatru uneori.

Italy: Love it or leave it poster


Sambata, 2 iunie 2012
Ora 1:26

Mici sfaturi la capatul unei prime zile: biletele merita cumparate in avans cu o zi (costa 8 ron in loc de 10), sigur ca pentru asta trebuie sa fiti decisi ce si cand vreti sa vedeti. Taximetristii nu trebuie provocati politic, altfel riscati sa va tina incuiati in masina pana isi termina discursul. Cofetariile trebuie puse neaparat pe lista lucrurilor de vizitat in oras. Un linzer cu mac ne-a uns papilele. Iar vremea… nu trebuie subestimata niciodata. Mai ales cand ai de alergat toata ziua prin oras de la un cinematograf la altul. Azi a tinut cu noi, dar maine?

Piata Unirii din Cluj

Comments

Popular posts from this blog

Sieranevada: posterul romanesc si cel francez

Le tout nouveau testament

Box office Romania 6-12 februarie 2017