Camino

Tearjerker de zile mari, hiperinflat de premii de la mama lui de acasa (spaniolii i-au dat nu mai putin de 6 Goya-uri pentru mai toate categoriile majore la care te gandesti), antidogmatic in general si antiOpus Dei in mod deosebit, pornind de la o poveste reala - doamnelor si mai putin domnilor - Camino.

Javier Fessier (scenarist si regizor aici) pe care eu l-am intalnit cinematografic prima data la Aventurile lui Mortadelo si Filemon - un film cu niste eroi de benzi desenate hispanice, o banalitate pentru istoria filmului..., isi ascute coasa si iese la secerat clerici si adepti ai Opus Dei. Despre care nu stiu mare lucru, dar pe care dupa Camino nu prea pot decat sa-i detest. Minim. Asta e prima chestie sacaitoare la film. Faptul ca baietii rai sunt prea rai. A doua e ca in dorinta de a acoperi intregul univers al unei familii izbite de o tragedie atroce dezvolta foarte multe linii de plot pe care le tine in mana si le rezolva decent in cele 140 de minute de pelicula, dar cu care ajunge sa oboseasca.

Acum o sa ziceti ca tocmai l-am facut de cacao si ca nu merita vazut. Deloc intentia mea. Actrita principala e sublima, povestea stoarce si stoarce bine emotionalul din tine, momentele de visare sunt bine integrate, finalul e bun, iar spaniolii chiar si in cea mai neagra drama a lor reusesc sa faca si comedie. Daca v-au placut filmele Isabelei Coixet sunt sanse mari sa va placa si Camino.