Marmaduke

Daca mergeti la Studio in weekend dimineata - de la 10 sau de la 12 - nu va asezati in imediata apropiere a intrarii. Mai bine ocoliti intreaga sala prin spatele randurilor si gasiti-va loc cat mai departe de intrare. De doua saptamani ma tot nimeresc la film in acelasi timp cu un freak care vine impreuna cu nevasta-sa. Femeia stie damblaua nebunului si se aseaza la cel putin 5 scaune distanta, in schimb alti telespectatori de buna credinta habar n-au. Si vai de experienta lor! Diliul incepe cu comentariile - le face in gura mare - de la prima reclama. Si se opreste abia spre finalul filmului. Ultima oara i se pusese pata ca "n-aduc astia, domne', filme de Oscar". Cu toate astea radea cu clabuci la fund la o porcariutza ca Marmaduke. Noroc cu o doamna care l-a luat din scurt: "Taci din gura ca am venit sa vad filmul, nu sa te ascult pe dumneata". Am mai scris pe blogul asta, dar e momentul sa ma repet, Studio=Bastia-ul cinematogafului de la noi.

Acum legat de Marmaduke. Vestile bune: puteti sa iesiti din sala dupa 20 de minute. Sunt sanse sa fi zambit de cateva ori cu Marele Danez, sa fi vazut vreo 20 de rase de caini si sa vreti sa consultati netul ca sa vedeti cum se numesc... Vestile proaste: oricum motive sa ramaneti nu prea mai sunt. Ce-i mai ok a trecut deja. Actorii sunt de plastic, filmul se duce fix in balarii, intr-o poveste de familie absolut sforaitoare - nici copii nu cred ca mai vor sa vada din-astea si ce-i mai trist 0.00% amuzanta.