Cainele, fata, orbul si pianul

Pana la minutul 16 Danny the Dog nu spune nimic. La propriu. E un personaj mut, crescut in mizerie si pus sa se bata. Care mai tarziu gaseste linistea in sanul unei familii formate dintr-un orb si o dominsorica pasionati de piane. Dincolo de nota lui neverosimila, povestea e trasa de par bine de tot, acceptandu-i tenta comerciala inerenta venita din semnatura de producator a lui Besson (care e departe aici de reusita unui Leon de exemplu), pelicula cu Jet Li cu zgarda e comestibila pentru o seara oarecare: cateva scene de bataie si cateva momente de corazon asezate intr-o reteta clasica si condimentate cu un aer britanic adus de Bob Hoskins. Nici mai mult, nici mai putin.


Comments

Anonymous said…
E un film cu Jet Li putin mai diferit.Incearca sa arate si ceva sentimente,dar pana urma tot scenele de lupta sunt sarea si piperul.Dar oricum isi face treaba,cele 100 de minute trec repede si te destind.

Popular posts from this blog

Cool Runnings / Cu sania pe nisip

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Film si fotbal