Focus

Focus e un film cu tepari. Daca ma cunoasteti stiti deja ca imi plac de mor teparii (analiza psihologica ne spune si de ce). Asa ca urmeaza niste discutii un pic mai lungi decat norma. Bear with me (Urs cu mine, cum ar subtitra veverita_bc sau tovarasii ei din padure). 




Din capul locului zic ca in ciuda defectelor de care nu duce lipsa si pe care le voi pritoci mai jos, Focus isi respecta statutul de film cu tepari. Chapeaux! Te face mereu sa ghicesti cine pe cine tepuieste de fapt, rastorna povestea de mai multe ori, uneori e o chestiune de secventa, alteori de act intreg. Si puncteaza si cu un final cum trebuie. Are ritm, o superficialitate pe care i-o inghit si cateva concepte simpatice.

Acum sa-i trecem in revista bubele. Prima si cea mai mare e Will Smith insusi. Mie fata lui nu-mi spune tepar, dar hai sa zic ca sunt subiectiv. Totusi ca inginer mecanic de formula 1, rol jucat intr-una din tepele lui, nu cred sa-l inghita cineva (tepuit sau spectator). Las si asta la o parte. Omul pur si simplu isi joaca rolul cu o tristete adanca. Atat de adanca incat era sa alunec in cutele fruntii sale asteptand sa aflu ca i-a murit iubita intr-o golanie sfarsita prost. Nup! Nici o replica despre asa ceva. Si atunci? No fucking clue. 

Treaba e ca pe interpretarea asta elegiaca producatorul intelege ca nu poate pune muzica zglobie si tembela, asa ca opteaza - zic eu drept consecinta - pentru ceva mai reflexiv si rafinat. Care suna grozav daca separi coloana sonora complet de film, dar care nu prea merge cu spiritul povestii lui Focus, mai light, mai jucaus si mai relaxat. 

Apoi vine Margot Robbie. Fata are un sex appeal, verificat la Wolf of Wall Street, absolut imbatabil. Dar inchideti ochii si ascultati-i vocea. E Fran Drescher tinuta in lesa! Nici pe momentele romantice sau dramatice treaba nu e zeiss, dar as zice ca aici nici dl. Smith nu o ajuta cum trebuie. 

Scenaristic treaba are doua hibe. Una mare si una mica. Cea mare: tot filmul se bazeaza pe o coincidenta - cea a reintalnirii dupa 3 ani a doi tepari la una si aceeasi petrecere de fite din Buenos Aires. Si coincidentele le diger greu. Cea mica: din cauza ca isi da vreo 30 de minute pentru a seta ceea ce e de fapt un backstory la povestea filmului (adica enorm ca spatiu in film) Focus n-are timp sa construiasca acolo unde ar fi fost locul - de exemplu la teapa adevarata (eu nu pun la socoteala micile suteli) de la Superbowl. Teapa care e cool. Insa si mai cool ar fi fost sa vad niste indicii, macar o parte din cele pe care apoi Nicky le pune cap la cap. Pe sistemul "fraiere, vezi ca nu stii nici macar atunci cand ti le arat!?". La Focus am fost precum un elev de-a cincea in fata materiei predate in avans dintr-a noua. 

Pe regie mi-au placut momentele out of focus de la Superbowl - o trimitere misto la titlu - si cateva cadre cu reflexii si cromatica simpatice. Sfarcul out of focus al lui Smith, nu. Nici excesul de Buenos Aires de pe copertile ghidurilor turistice. Poti sa simti aerul local din alegeri mai subtile. 




Tragem linie. Nu are substanta sau greutatea unui Prestige sau Brothers Grimm. Nu are nici caracterul elaborat al lui Nueve Reinas - desi cu el imparte cateva puncte comune, sa le zicem sclipiri, asupra carora o sa revin in alta postare. Dar in fata unui Now You See Me are cateva plusuri: e mai cinstit si mai asumat in toate alegerile sale, mai ales in lejeritatea sa, foloseste coincidenta mai devreme, nu mai tarziu, si e capabil sa livreze un final mai convingator.  

3 din 5, bun. 19/104/2015.





Comments

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Le tout nouveau testament

Box office Romania 6-12 februarie 2017