Still Alice

Cand am pornit la drum cu Julianne Moore si povestea personajului sau bolnav incurabil aveam oaresce reticente - o pelicula turnata cu gandul la covorul rosu si speech-uri de castigator, o actrita care a dovedit deja totul pe hard drama si o conditie medicala care sa-ti rupa sufletul cu efectele sale devastatoare - imi spuneam mie insumi. Niciunul din lucrurile enumerate mai sus nu e neaparat fals, dar Still Alice e mai mult si mai bine de atat.




Intr-un film atat de down, ups-urile imaginate sunt supape vitale pentru un oarecare echilibru emotional. O profesoara de lingvistica si stiinte cognitive, ce ironie, lupta in moduri originale cu Alzheimerul sau. Cateva secvente sunt bestiale in umorul lor: cand boala devine scuza perfecta ca Alice sa evite intalnirile plictisitoare sau mini discursul ei "I wish I had cancer". Apoi elementul genetic al bolii muta pentru un timp miza filmului din planul decaderii si suferintei personale in cel al responsabilitatii familiale. E o miscare care ii da iarasi un plus de echilibru. Still Alice mixeaza reactiile celor apropiati - sotul interpretat de Alec Baldwin si fiicele interpretate de Kate Boswarth si Kirsten Stewart - si le duce intr-o directie surprinzatoare si un pic ironica la final. Final care, apropo, functioneaza cum trebuie - amestecand tristetea, un bagaj emotional inevitabil descarcat corect, cu un soi de revelatie nespusa despre viata si cum merita ea traita.

Julianne Moore e exact acolo unde ti-o imaginezi in rolul asta. Si, ca producator, daca ai putea sa o ai... cum sa te gandesti la altcineva? Nominalizare acoperita cu varf si indesat, dar totusi sper ca Rosamund Pike sa ia statuta pentru Gone Girl-ul ei - cu adevarat twisted si mult mai rar in peisaj. 




4 din 5, excelent in my book. 13/104/2015.


Comments

Popular posts from this blog

Sieranevada: posterul romanesc si cel francez

Le tout nouveau testament

Box office Romania 6-12 februarie 2017