Frances Ha: o poveste din 2 cadre

Mi-a placut Frances Ha-ul lui Noah Baumbach. Povestea are unele lipsuri, dar sunt filme carora le iert foarte usor asta. Pentru ca sunt in stare sa aduca in scena un personaj de care nu ma pot satura. Si pentru ca sunt capabile sa vorbeasca din imagini. Sunt 2 imagini in Frances Ha care pot rezuma perfect filmul. Da, fix 2 care spun totul despre identitate si devenire.


 

Prima imagine, cea identitara, e pe undeva pe la jumatatea filmului. Un cadru aparent banal. Nu include niciun personaj, e vorba de un scaun abandonat in strada alaturi de un mesaj. 




Inlocuiti insa chair cu Frances pentru ca Frances vorbeste despre ea. Ea e single, ea e undateable, ea nu-si gaseste locul, ea e unfit. Ea nu stie incotro sa o apuce si are nevoie sa-si gaseasca locul potrivit.


A doua imagine e cea cu care se inchide filmul. Ultima secventa din Frances Ha e o bijuterie.



Frances isi scrie de mana numele intreg - e prima oara in film cand il vezi/auzi - pe o bucata de hartie pe care vrea sa o puna in dreptul cutiei ei de scrisori. Numai ca nu intra. E prea lung numele sau e prea mare scrisul sau... ce mai conteaza. Asa ca alege sa indoie hartia astfel incat pare ca o cheama Frances Ha. E un final perfect care tine toata personalitatea si toata devenirea ei. Alegerea ei pare sa fie cea a unei existente doar partial in vazul celorlalti, un soi de fit-uire a ei la lume facuta cu un sacrificiu. Lucrul asta vine la schimb cu un loc doar al ei. Si asta e maturizarea lui Frances Ha. 

4 din 5, excelent. 18/104/2015.      




Comments

Popular posts from this blog

Sieranevada: posterul romanesc si cel francez

Le tout nouveau testament

Box office Romania 6-12 februarie 2017