Under the Skin / Pe sub piele
Cahiers de cinema l-a decretat al treilea cel mai bun film al anului 2014. In topul celor de la Sight & Sound aparea pe locul 5. Votul popular de pe imdb il aseaza insa in zona filmelor mediocre - 6.3 din 10.0 la un an de la lansare. De unde asa o discrepanta? In cazul lui Under the Skin lucrurile sunt explicabile.
Publicul spectator, masa mare, vede rar pelicule in care nivelul conflictului se situeaza undeva in interiorul protagonistului. Si mai rar vede astfel de filme carora sa li se asocieze si un dialog minim, unul care nu ajuta in mod direct la decriptarea a ceea ce se petrece pe ecran. Decriptare ce se produce printr-un travaliu meticulos si cu rabdare si vine intr-o cheie ultrapersonala de lectura a filmului. Vorbim de un teren al interpretarilor fiecaruia. In plus cand mai arunci in poveste si un sambure sf... Asa ca nu e de mirare ca se gasesc multi ametiti pe net - inclusiv critici de film - care sa declare ca Under the Skin e o porcarie, nu are o poveste sau nu are sens. Nimic mai fals.
Am vazut Under the Skin prima si singura oara aseara. Nu pot sa spun ca m-a facut sa-mi doresc sa-l vad o a doua oara. E de bine, inseamna ca mi-am extras un sens din el, dar si de rau, inseamna ca nu intra pe lista filmelor mele preferate - si asta pentru ca nu m-a atins emotional. Totusi nu pot sa nu ii recunosc meritele.
Calatoria unui pradator alien feminin care seduce si ucide - nu imi e foarte clar de ce - si care in timp, via o serie de experiente de contact cu umanitatea, alege sa se umanizeaza ea insasi doar ca sa cada la randul ei victima pradatorilor de data asta barbati umani are originalitate, forta si iti da de gandit. De gandit despre masculin vs. feminin, seductie vs. vulnerabilitate, pradator vs. vanat si despre eliberarea din toate aceste perechi in opozitie.
Britanicul Jonathan Glazer imbraca lucrurile intr-o haina intentionat minimalista, o cinematografie cand detasata - cand vine vorba de perspectiva alien, cand simbolica cand vine vorba de perspectiva umana, o coloana sonora atipica cu unele accente de-a dreptul infricosatoare. Cireasa de pe tort e alegerea tupeista si de succes a lui Scarlett Johansson pentru rolul principal. Ce alien mai bun pentru acest film turnat cu bani putini, actori de ocazie si peisaje scotiene decat un superstar hollywoodian? Iar Johansson isi pune literalmente curul la bataie in conditiile in care personajul Laurei nu e tocmai her usual Sunday picnic.
3 si jumatate din 5, foarte bun, dar fara un ecou emotional in mine. A fost al 5-lea film din cele 104 pe 2015.
Publicul spectator, masa mare, vede rar pelicule in care nivelul conflictului se situeaza undeva in interiorul protagonistului. Si mai rar vede astfel de filme carora sa li se asocieze si un dialog minim, unul care nu ajuta in mod direct la decriptarea a ceea ce se petrece pe ecran. Decriptare ce se produce printr-un travaliu meticulos si cu rabdare si vine intr-o cheie ultrapersonala de lectura a filmului. Vorbim de un teren al interpretarilor fiecaruia. In plus cand mai arunci in poveste si un sambure sf... Asa ca nu e de mirare ca se gasesc multi ametiti pe net - inclusiv critici de film - care sa declare ca Under the Skin e o porcarie, nu are o poveste sau nu are sens. Nimic mai fals.
Am vazut Under the Skin prima si singura oara aseara. Nu pot sa spun ca m-a facut sa-mi doresc sa-l vad o a doua oara. E de bine, inseamna ca mi-am extras un sens din el, dar si de rau, inseamna ca nu intra pe lista filmelor mele preferate - si asta pentru ca nu m-a atins emotional. Totusi nu pot sa nu ii recunosc meritele.
Calatoria unui pradator alien feminin care seduce si ucide - nu imi e foarte clar de ce - si care in timp, via o serie de experiente de contact cu umanitatea, alege sa se umanizeaza ea insasi doar ca sa cada la randul ei victima pradatorilor de data asta barbati umani are originalitate, forta si iti da de gandit. De gandit despre masculin vs. feminin, seductie vs. vulnerabilitate, pradator vs. vanat si despre eliberarea din toate aceste perechi in opozitie.
Britanicul Jonathan Glazer imbraca lucrurile intr-o haina intentionat minimalista, o cinematografie cand detasata - cand vine vorba de perspectiva alien, cand simbolica cand vine vorba de perspectiva umana, o coloana sonora atipica cu unele accente de-a dreptul infricosatoare. Cireasa de pe tort e alegerea tupeista si de succes a lui Scarlett Johansson pentru rolul principal. Ce alien mai bun pentru acest film turnat cu bani putini, actori de ocazie si peisaje scotiene decat un superstar hollywoodian? Iar Johansson isi pune literalmente curul la bataie in conditiile in care personajul Laurei nu e tocmai her usual Sunday picnic.
3 si jumatate din 5, foarte bun, dar fara un ecou emotional in mine. A fost al 5-lea film din cele 104 pe 2015.
Comments