Stories We Tell

Canadianca Sarah Polley e unul din numele incluse pe listele NYT si Criticwire de regizori promitatori sub 40 de ani. Stories We Tell e un film documentar foarte bine legat care te scufunda in universul personal, familial si transgenerational al regizoarei si care se intoarce in moduri de la banal la surprinzator la titlu pe care il propune. 


Sarah Polley isi ia drept punct de pornire propria familie si felurile diferite in care aceasta s-a raportat la mama ei. De aici se nasc insa legaturile relevante si descoperirile surprinzatoare si se nasc cateva momente puternice, as zice emotionante, desi emotia e tinuta bine in frau de ratiune...

La un moment dat unul din fratii ei o intreaba ce vrea cu acest documentar si regizoarea insasi nu pare sa stie unde va ajunge cu el. Poate aici m-a dus de nas Sarah Polley... Sau poate structura de poveste spusa din mai multe unghiuri peste care vine si cu imagini de (falsa) arhiva personala m-a dus de nas. Cert e ca la final Sarah Polley se intoarce la titlu si la ideea din spatele documentarului ei. In propriile ei cuvinte:

     "When you're in the middle of a story, it isn't a story at all but rather a confusion, a dark roaring, a blindness, a wreckage of shattered glass and splintered wood, like a house in a whirlwind or else a boat crushed by the icebergs or swept over the rapids, and all aboard are powerless to stop it. It's only afterwards that it becomes anything like a story at all, when you're telling it to yourself or someone else."

Si, fara sa stiu daca a fost o reflexie asupra propriei ei experiente adusa post factum pe pelicula sau un truc, o iluzie bine pusa la cale de la inceput, Stories We Tell si-a atins cu prisosinta scopul. 


4 din 5, excelent in my book.



Comments

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Le tout nouveau testament

Box office Romania 3 - 9 aprilie 2017