Spring Breakers

Fuckin' pretend you're in a video game - se aude pe repeat in Spring Breakers. O pozitie asumata cu varf si indesat de Harmony (ironia!) Korine intr-un film despre care cunoscatorii autorului (si nu ma numar printre ei) au spus ca e cel mai comercial film al sau. Pentru mine SB s-a dovedit pe rand superficial si borderline. 



Prima jumatate de ora e superficiala. Un videoclip continuu cu alcoolul curgand, parti intime dezgolite si o petrecere din ce in ce mai salbatica. Cu o taietura agresiva si o maniera de filmare la limita vulgarului ca sa capteze corect modus vivendi-ul unei generatii. S-a dus vremea lui "traieste clipa", acum suntem in plin click and freeze life, endless booties and money. Clericii sa faca spume, parintii sa sune adunarea. So what? Daca se oprea la atat, Spring Breakers era un faliment total in ochii mei.

Doar ca aparitia autobranduit-ului Alien - un James Franco atipic si atat de in rol incat esti hipnotizat - schimba treaba. Povestea, starea, stilul, de aici incolo insusi Korine schimba complet macazul. Trece granita cliseului si, in aceeasi poveste subtirica, reuseste sa te tina agatat de scaun pana la final. Majoritatea secventelor sunt luminate difuz sau cu neoane flourescente, sunetul si soundtrack-ul isi acutizeaza importanta, Franco e mad man, the American dream is very sick. Un amestec intre ametitor si bolnav... Ce-i drept Faith (Selena Gomez) a plecat acasa, asa ca America poate dormi linistita. Oare? Korine si-a atins scopul. 




4 din 5, excelent. Nu pentru cei sensibili, nu pentru mainstream. 

Comments

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Le tout nouveau testament

3 case zburatoare