Gommorah / Gomora

Citesc ca lumea se inghesuie sa vada in sala de cinema Thor: Dark World. Eu am vazut azi acasa Gomorrah. Nu stiu ce-ar mai fi de zis...



De ce naiba e nevoie de planete inchipuite cand aici, langa noi, poate fi cea mai intunecata si dura dintre lumi? De ce sa te chinui cu personaje negative imaginare cand exista Camorra, omnipotenta, omniscienta si atotimplicata, de la depozitarea deseurilor la fake-uri haute couture? De ce sa inventezi un look and feel cgi-istic cand ai la dispozitie Vele di Scampia si alte marginimi ale Campaniei? De ce sa te chinui cu plot point-uri absurde care e musai sa surprinda spectatorul, asa scrie la carte, cand realitatea bruta, asa cum o descrie Roberto Saviano in cartea omonima, iti ofera suficienta marfa pentru cate destine si puneri in scena vrei? De ce sa fortezi o poveste asemanatoare cu atatea altele care nu produce emotie adevarata si nici nu da de gandit, cand poti avea o suita de povesti intretaiate care raman impregnate in creier?

Pentru cei care vor sa-l vada, Gomorrah se aseaza dupa mine intre Un prophet si Cidade de Deus. Graiul napoletan da cativa fiori suplimentari spectatorului roman – la un moment dat un personaj tipa “Iesi! Iesi! Iesi”, iar pe ecran subtitrarea in engleza e in plus “Get out of there!” Sudul Italiei se aude si arata familiar. Eu in Catania nu stiam daca pe strada trec pe langa localnici sau conationali de-ai nostri de etnie rroma. Look-ul, vestimentatia si vorba sunt fix aceleasi. Cidade de Deus avea inocenta si romantism, favela braziliana includea nostalgia inceputului – furatul de butelii si miuta intre tovarasi, Gomorrah e rece si brutal. Se numara bancnote si se trag rafale de gloante fara vreo grimasa sau vreun strigat eliberator. Deci ca stare Gomorrah e mai aproape de salbaticia lui Un Prohet, dar ca poveste – tinand in mana un ghem de destine pe care le roteste neintrerupt - se apropie de Cidade

Regizorul Matteo Garrone face o treaba excelenta, de la filmarile de o naturalete de documentar, cadre care se strang pana te lipesc de eroii sai gri si cateva prim planuri senzationale, pana la selectia actorilor lasati apoi sa isi aseze vorbele cat si cum isi doresc. Garrone le cerea explicit la filmari sa uite script-ul si sa dea o noua viata fiecarei duble in parte. In plus o coloana sonora fix "de acolo". Desi l-am vazut pe Garrone pe platourile de filmare, in insasi Vele di Scampia, cu multi camorranisti (asa se zice?) in jurul lui (de la actori la sfatuitori de ocazie sau bagatori de seama), rezultatul sau are calitatile unei opere solitare, o precizie si o siguranta de chirurg. Chiar si atunci cand lasa o portita deschisa pentru spectatorii care vor sa mai spere in ceva, regizorul o face atat de strans incat frizeaza iluzoriul. Gomorrah, 5 din 5, senzational.





Comments

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Box office Romania 3 - 9 aprilie 2017

Le tout nouveau testament