La migliore offerta / The Best Offer
Tornatore are doua moduri existentiale in cinematografie. Intr-unul din ele lucreaza cu istorii transgenerationale, tese naratiuni mamut si isi apasa personajele cu insasi istoria Italiei. E cazul lui Cinema Paradiso, lui L'uomo delle stelle sau al lui Baaria. Al doilea fel de a fi al lui Tornatore e ceva mai intim, mai concentrat spatio-temporal si, paradoxal, mai putin legat de locurile sale de bastina. E cazul Sconosciutei si acestui La migliore offerta. Indiferent insa de regimul in care opereaza, filmele lui Tornatore se invart intotdeauna in jurul a doua teme majore: dragostea si timpul.
La migliore offerta debuteaza cu un studiu de personaj ca la carte. Cum sa nu fi hooked cand ai in fata un tip cult, bogat peste masura, dar de o singuratate atroce, un tip care nu priveste femeile decat atunci cand acestea sunt asezate pe peretii casei sale sub forma de tablouri? E un amestec de creier si boala pe care Geoffrey Rush se aseaza manusa. Filmul face apoi permanente flic-flacuri, cand e poveste misterioasa de dragoste, cand thriller cu protagonistul pe cale sa pice intr-o capcana bine ticluita. O fi una, o fi alta? Din cateva dialoguri bine mesterite (o sa revin intr-un post separat cu ele), dintr-o desfasurare pe alocuri halucinanta si dintr-o vinovatie a lui Virgil, pe care mi-am imaginat-o tot timpul drept un pacat ce trebuie ispasit cumva, am intuit destul de repede o parte a finalului. Zic o parte pentru ca Tornatore nu lucreaza superficial sau cu adevarat asteptat, iar finalul sau, pe langa ca innoada fire si personaje - partea intuita de mine, merge direct la radacina intrebarilor esentiale despre dragoste si timp. O face surprinzator si profund asa cum ii sta bine unui film mare. 4 din 5, excelent in my book.
Coloana sonora bestiala semnata Ennio Morricone. Caruta de premii David.
La migliore offerta debuteaza cu un studiu de personaj ca la carte. Cum sa nu fi hooked cand ai in fata un tip cult, bogat peste masura, dar de o singuratate atroce, un tip care nu priveste femeile decat atunci cand acestea sunt asezate pe peretii casei sale sub forma de tablouri? E un amestec de creier si boala pe care Geoffrey Rush se aseaza manusa. Filmul face apoi permanente flic-flacuri, cand e poveste misterioasa de dragoste, cand thriller cu protagonistul pe cale sa pice intr-o capcana bine ticluita. O fi una, o fi alta? Din cateva dialoguri bine mesterite (o sa revin intr-un post separat cu ele), dintr-o desfasurare pe alocuri halucinanta si dintr-o vinovatie a lui Virgil, pe care mi-am imaginat-o tot timpul drept un pacat ce trebuie ispasit cumva, am intuit destul de repede o parte a finalului. Zic o parte pentru ca Tornatore nu lucreaza superficial sau cu adevarat asteptat, iar finalul sau, pe langa ca innoada fire si personaje - partea intuita de mine, merge direct la radacina intrebarilor esentiale despre dragoste si timp. O face surprinzator si profund asa cum ii sta bine unui film mare. 4 din 5, excelent in my book.
Coloana sonora bestiala semnata Ennio Morricone. Caruta de premii David.
Comments