House of Cards

Am asteptat House of Cards ceva vreme. Cel mai probabil ati auzit-o deja. Ma incolonez si eu in randurile numeroase ale laudatorilor seriei produse de Netflix. Dincolo de faptul ca arata la fel de bine ca orice top end drama series, lucru care sa zicem tine strict de numarul de 0-uri din buget si numele grele stranse in jurul proiectului, House of Cards are cateva atuuri pe care le gasesti rar in zona tv.

Prima oara si prima oara impertinenta de a se duce pe zona politica. Netflix joaca o carte mare aruncandu-se la un subiect pe care retelele de televiziune il considera teren minat. Si tocmai din aceasta penurie dramatica pe zona politica vine interesul initial fata de House of Cards. Interes care ar muri repede de foame daca n-ar fi hranit de o scriitura brici. Cu exceptia lui Sorkin, nu imi vine in cap alt temerar de calibrul lui Beau Willimon - responsabilul cu povestea, personajele si dialogurile din HoC. Personajele sunt atent selectate, e uimitor in cat de putine sta in picioare o poveste despre itele complicate de la Washington, iar dialogul musca iute si dureros. Regia e a lui David Fincher, deci nimic de comentat nici la acest capitol. Atmosfera, rece si scumpa, e la locul ei. Kevin Spacey, interiorizat prin adoptie la Washington, dar guraliv nativ de Carolina de Sud, e manusa in rolul lui Francis Underwood.

Testul pilotului a fost trecut atat de bine incat am vazut primele 2 episoade legat. Cei care imi cunosc obiceiurile, stiu cat de rar se intampla asta. Deci da, House of Cards il are pe vino-ncoa.

Cel mai tare ma intriga personalitatea lui Claire Underwood (Robin Wright) si relatia ei de cuplu cu Francis. Culmea, intr-o drama cu miza politica teoretic mare, eu vad un potential excelent pe zona vietii personale. Si uite asa ajung la ce-i lipseste lui House of Cards . Dupa 2 episoade vizionate nu se vede nici macar silueta unui adversar pe masura. Ok, Francis are o combinatorica desteapta, lucreaza subversiv si de la distanta prin tot felul de interpusi greu de track-uit, stie sa-si joace cartile atat cat il duc, etc. dar establishment-ul, Presedintele, ceilalti senatori si congressmeni apar tranchilizati, amnezici si parasutati la Capitoliu dintr-un serial de preerie din secolul trecut. E ceva nenatural in a spune ca filmezi in bazinul cu rechini, apropo serialul e plin de trimiteri la lumea salbatica pentru a sublinia caracterul de care pe care al lumii politice, si a-mi arata un singur rechin in tot peisajul. Eu unul ii astept pe ceilalti. Ceva pioni pe tabla, gata de tradare, sunt deja disponibili.