Cosmopolis

Am citit romanul lui Don DeLillo in 2 saptamani de mers cu metroul intre casa si job. E subtirel ca volum, dar cu ceva greutate simbolica. E, in cheia mea de lectura, o poveste despre crize de toate felurile, personale, nationale sau universale.  Despre cum o prostata inegala nebagata in seama e cheia refuzului unei monezi de a se conforma modelelor matematice care la randul ei zguduie din temelii lumea. Pompos? Mai degraba rece, putin abstract si cu tente filosofice.

Ecranizarea lui Cosmopolis e o treaba complicata. Din primul minut apar doua probleme. Poate din motive de buget, mai mult ca sigur din motive de buget, nu vedem nimic din apartamentul protagonistului nostru. Ar fi contat enorm. In schimb il avem pe Robert Pattinson, un actor din categoria "inca nedoveditilor" , care debiteaza lucruri prea mari. Prea repede si prea mari = greu de inghitit.

Tot la minusuri se pun interpretarea Sarahei Gordon, o p-afarista de zile mari, si momentele grandioase ratate ale filmului. Revolta din strada si inmormantarea rapper-ului arata stramt, inghesuit si fara emotie. Din moment ce se petrec inafara limuzinei ar trebui sa le simti altfel.

In schimb in spatiile stramte si cu sonorul Cronenberg e bestial. Se joaca cu profunzimile, asigura aerul straniu, combina raceala cu un strop de nebunie. La final Paul Giamatti parca il trage dupa el pe micutul Robert in alta liga a actoriei. Unde ar fi bine sa ramana cat mai des.

Cosmopolis e mai usor de citit decat de vazut si e mai usor de vazut dupa ce l-ai citit. Deci: 2 si jumatate din 5, acceptabil in my book pentru ecranizare.