Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Saptamana asta de la mijlocul lui decembrie mi-am propus sa revad 3 filme cu legatura cu Acel decembrie. 

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii e deci dublu potrivit. Spune o poveste din ultimele "zile" ale epocii Ceausescu si a primelor "zile" de dupa si se ofera sa te faca sa intelegi ca sfarsitul lumii nu vine o singura data. O poveste pe care indraznesc sa o asez oricand pe acelasi picior cu Amelie - e acelasi fel de a te face sa razi in mod continuu ca sa nu te lasa prada unei disperari vecine cu neputinta, aceeasi profunzime, aici cu valente sociale si istorice, invelita ca sa nu curenteze brutal. Aceleasi momente de visare fabuloase - scena cu submarinul imaginar e pur si simplu antologica, o am in cap de cand am vazut filmul la lansare. Ma uit la el, pentru a treia oara cred, si desi ii vad toate micile defecte (de (post)productie, de interpretare), il ador pentru  ceea ce spune si cum o face. Despre copilarie, implinire si sacrificii. Si despre cum fericirea isi construieste un drum al ei indiferent de vremuri. 4 din 5, excelent.