The International

La The International am ajuns pe filiera Tom Twyker, de mana caruia am vazut ieri Cloud Atlas-ul, dar si Perfume-ul sau Run Lola Run in trecut. The International se vrea un thriller corporatist brainy cu implicatii globale. 

In 2008 cand a fost facut suna curajos sa pui o banca cu sediul in Luxemburg in scaunul personajului negativ - am mai vazut tot felul de corporatii puse la zid, nu si una bancara, de la scribi la pdg cu totul. Intre timp stirile despre matrapazlacuri financiare ale bancherilor au curs garla (de la bula imobiliara si pana la manipularea libor-ului), asa ca vazut astazi filmul aluneca pe retina cat se poate de natural. Mai sunt cateva lucruri care dau foarte bine. De exemplu ideea ca in timp ce the bad guys fac afaceri transnationale si transpartinice, legea si reprezentantii ei n-a reusit sa faca saltul si se impiedica in proceduri, tehnicalitati, formulari. Adicatelea raul s-a globalizat, binele mai putin.

La un moment dat insa scenaristul paraseste calea eleganta a unei pelicule reci si inteligente, pe alocuri chiar foarte rece - Clive Owen si Naomi Watts n-au timp nici pentru ei separat, daramite pentru ei impreuna, si coboara intr-o secventa de actiune lungita la vreo 15 de minute. Va sa zica suntem la Guggenheim, in New York si se trag un miliard de cartuse fara nicio urma de NYPD. The International isi cam tradeaza propria agenda, dar macar face un final pesimist/deprimant cat de cat in acord cu vremurile pe care le reprezinta. 3 din 5, bun in my book.