Interstellar, primele impresii

Ultimul Nolan e urias de ambitios si de departe cel mai emotional film de pana acum. Simtiti ca vine un "dar"? Cam asa ceva. Chiar si la foarte cald, cand nu pot veni decat cu o suma de impresii, Interstellar nu mi se aseaza perfect.


Durata mamut de peste 2 ore si jumatate nu se simte cu adevarat decat dupa vizionare cand parca nu gasesti mai repede toaleta. Ce se simte, mai ales in ultima treime, e "mura-n gura"-ul pe care scenaristii - Nolan & brother - tin sa-l faca. Stii asta atunci cand ti-ai dat singur replici din film cu 5-10 minute mai devreme. Sau poate un alt tu, mai inteligent, ti-a trimis informatia din viitor direct in emisfera dreapta sub forma de impulsuri neuronale. Radem, glumim, dar Hollywood-ul cere unele sacrificii.

Nolan vrea cam totul cu filmul asta si asta e o pretentie de cineast adevarat. Dar aruncandu-se in foarte multe directii deodata parca nu mai reuseste sa le tina in frau si sa le adune in aceeasi masura si cu aceeasi subtilitate ca in filmele sale anterioare. Si aici nu numar trilogia lui Batman, ala e un produs de serie, chit ca are si ea doza de Nolan, ci vorbesc de Inception, Prestige, Memento. Subtilitatea in opozitie cu lucruri pe care le vezi venind de la o posta – iata un atribut care lipseste din retetarul Interstellar-ului.

Pana si "dreapta versus stanga" sunt detectabile pentru cei cu radarul politic activat, dar cheia filmului ramane o oglinda psihologica a umanitatii - atentie la efectele rasturnarii si reflexiei - si a instinctului de supravietuire, de la cel restrans al cosangvinitatii si pana la cel amplu, de specie. Si aici am senzatia ca Nolan umbla in acelasi timp pe 2 carari, ceea ce in fizica cuantica e probabil posibil, nu insa si in mintea mea de spectator biped. Viziunea lui nu tocmai pozitiva / fericita / optimista asupra eroismului o stim deja. Si aici se invarte in aceeasi zona - un eroism care devine pe rand pseudoeroism si lasitate abjecta. Poate insa de dragul scrisorii cinematografice pe care i-o lasa fiicei sale - Interstellar este si asta! si privind relatia tata-fiica din film trebuie sa recunosc ca Nolan e bestial in felul in care aseaza lucrurile - sau poate de dragul aceluiasi Hollywood care vrea sa vanda filmul, Nolan mai aduce pe ecran si un eroism nascut subit, cu valente salvator planetare. Si aici parca nu-l mai simt pe Nolan Nolan. In fine…

Cateva momente din spatiu aduc un pic a Gravity-ul lui Cuaron - linistea spatiala si senzatia unui labirint infinit in care ai doar mutari finite. Alegerile planetare le-am mai trait in Sunshine-ul lui Boyle, dar ce-l individualizeaza extrem de puternic pe Interstellar e coloana sonora semnata Hans Zimmer. Foarte curajoasa in sens necomercial, metalica, grea, dar mereu pe miza. Si lasand tot mambo jambo-ul stiintific si discutiile in care m-as baga aiurea-n tramvai, filmul in esenta lui trebuie sa spuna Povestea si sa transmita Emotia. Iar Nolan face asta.



3 jumate din 5, foarte bun in my book.

Comments

Frumos ! Felicitari !

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Le tout nouveau testament

3 case zburatoare