Chef

Jon Favreau vrea sa spuna ca s-a saturat de bugetele mari, de producatorii care ii dicteaza ce si cum, de filmele pe care le face fara suflet. Las la o parte ipocrizia, Chef are un scenariu amputat si se transforma dintr-un feel good movie simpatic - primul act - intr-o intindere din ce in ce mai anosta - restul filmului - cu un final de-a dreptul revoltator.




Inghit faptul ca un bucatar pasionat, dar lefter, un pic supraponderal a avut o nevasta ca Sofia Vergara cu care se intelege de minune si astazi. Inghit si ca acum are o relatie foarte apropiata cu o sefa de sala ca Scarlett Johansson. Inghit si cativa prieteni buni printre care si un Leguizamo care-si baga picioarele in propria promovare de dragul prieteniei. Inghit si ca fi-su e un baiat de zahar, toba de cultura si tehnologie, dornic sa-si petreaca timpul cu tatal sau.  Sa zicem ca inghit si faptul ca pentru el a gati si recunoasterea venita din gatit sunt mai importante, de fapt sunt singurele care conteaza (desi o exa ca Sofia Vergara...).

Dar de aici incolo nu mai inghit nimic. Oricat de frumoase sunt imaginile cu costita sfaraind pe gratar, oricata aroma de Miami, New Orleans sau Austin ar aduce Chef, oricate Oye como va-uri si alte piese cubaneze ar salta pe coloana sonora, filmul se pierde cu totul. Nu e nicio lupta a revenirii, toate ii cad lui Favreau in cap si in brate din senin. Absurd si stupid. N-ai cum sa tii cu el, n-ai de ce sa ii stai alaturi. Nu trece prin nimic, nu dovedeste nimic. Iar finalul ideal, chiar dublu ideal... Gen dupa o tava intreaga de tiramisu pe care te obliga sa o mananci iti mai arunca in cap si o galeata de crema de zahar ars. Gracias, but no thanks.




2 din 5, modest. 12/104/2015 si prima duda cinematografica pe acest an via Netflix.


Comments

Popular posts from this blog

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Le tout nouveau testament

Box office Romania 6-12 februarie 2017